Politică
Ponta cere ajutorul „baronilor” în lupta cu procurorii
Liderul social-democrat se întrece în declarații războinice, prin care acuză atacuri la adresa „aleșilor”. Rude apropiate, prieteni și sponsori sunt chemați pe bandă rulantă în fața procurorilor.
sursa foto observatorulph.roDeputatul PNL de Vrancea Florin Secară (fost membru al UNPR) spune că “asaltat pe toate flancurile de DNA, premierul Victor Ponta se foloseşte de cel mai mare baron roşu din istoria României, Marian Oprişan, pentru a porni o revoluţie a aleşilor locali împotriva anticorupţiei”.
“Felicitându-l pe Marian Oprişan cu prilejul realegerii acestuia în funcţia de preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Victor Ponta îi îndeamnă pe preşedinţii de consilii judeţene şi pe primari «să reziste la cel mai grav şi brutal atac împotriva aleşilor locali din istoria democratică a României». Mesajul premierului arată panica ce l-a cuprins în perspectiva reîntoarcerii în ţară şi la DNA, cu atât mai mult cu cât rude apropiate, prieteni şi sponsori ai lui Victor Ponta sunt şi ei sub lupa procurorilor anticorupţie. Preşedintele PSD a sesizat potenţialul lui Oprişan şi încearcă să îl folosească pe acesta ca pe un motor al revoluţiei împotriva DNA. După ce a eşuat în demersurile întreprinse în Parlament pentru demolarea DNA, Victor Ponta recurge cu disperare la o ultimă strategie de «marţea negră» a aleşilor locali”, a declarat Secară.
Procurorii îi dau târcoale lui Ponta
În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracţiuni, în dosarul lui Dan Şova.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, în 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.
Parlamentarii se apără de DNA prin plângeri „individuale” la CCR
Senatorii şi deputaţii care se simt nedreptăţiţi de o decizie a Parlamentului se vor putea plânge Curţii Constituţionale.
Comisia Juridică a Senatului a modificat Legea Curții Constituționale, dar amendamentul trebuie să treacă şi de plen. Până acum, sesizările la Curtea Constituţională puteau fi făcute doar de un grup de senatori şi deputaţi.
Ioan Chelaru (PSD), vicepreşedinte al Senatului, a explicat astfel decizia: „Persoana, dacă se simte nedreptăţită, dacă apreciază pe fond că s-a încălcat o prevedere a regulamentului său, o prevedere a Constituţiei sau a unui act normativ, să se poată adresa individual Curţii. De ce să nu lăsăm ca, până la capăt, în cazul unei hotărâri, să existe argumente şi de la CCR?”.