Politică

Trei locuitori din Târgu Mureş vor să înfiinţeze Partidul Transilvania Democrată. Principalul scop: autonomia economică a Ardealului

Doi târgumureșeni, Dávid Kovács István și Majla Csaba, și un clujean, târgumureșean prin adopție – Ujvári András, vor să înființeze Partidul Transilvania Democrată (PTD). Principalul scop pe care și l-a stabilit noul partid este să obțină autonomia economică a Ardealului.

Partidul va fi de centru-dreapta, atât românesc cât și maghiar, după cum susțin fodatorii.

„Contextul politic actual, respectiv legislația permite acum înființarea unui nou partid de către trei persoane, făcând posibilă obținerea autonomiei economice a Transilvaniei de către aceste regiuni, indiferent de naționalitate, respectiv de către naționalitatea minoritară, din diferite regiuni ale Transilvaniei”, a declarat, citând din statutul formațiunii, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o conferință de presă, Dávid Kovács István, unul dintre membrii fondatori ai viitorului partid și fondator al organizației neguvernamentale Târgu Mureș Democratic, informează zi-de-zi.ro.


Corabia este însemnul viitorului partid, în care se regăsesc atât culorile din tricolorul românesc cât și cele din steagul ungar, pentru că acestea sunt reprezentative pentru toate naționalitățile ce trăiesc în Transilvania, după părerea fondatorilor noului partid.

Cele 10 idei de bază ale partidului sunt: libertate, egalitate, familie, transilvănism, națiune, tineret, cultură, sănătate, media și politica regională.


Formațiunea politică va milita pentru un sistem de competitivitate și colaborare în cadrul politic actual.

Dávid Kovács István a mai susținut că „PTD nu vrea să fie un al patrulea partid maghiar, nu dorește dezbinarea comunității maghiare, ci își dorește să fie un partid care luptă pentru drepturile tuturor cetățenilor care trăiesc în Transilvania. (…) Suntem deschiși cu celelalte trei partide maghiare și nu numai pentru a continua eforturile de a lupta pentru autonomia economică a Transilvaniei, suntem deschiși la un consens, dar nu vom intra în grupul lor”.


Noua formațiune va avea și propriul candidat la Primăria municipiului reședință de județ, pentru că „Tîrgu Mureșul are nevoie de un primar care are un program economic de a conduce orașul”, doar că acesta este încă secret.

Membrii fondatori și-au propus să dezvolte și o rețea de organizații locale, care vor avea propriile conduceri. Orașele vizate sunt până acum Miercurea Ciuc, Arad, Satu Mare, Zalău, Timișoara, iar Clujul va fi atacat în această săptămână.


Partidul va fi înregistrat la Tribunalul București, în toamnă, după vacanța judecătorească.

Ultimele Stiri
abonare newsletter