Politică

CSM sesizează Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile liderilor PNL legate de justiţie

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a fi făcute verificări privind posibila atingere adusă independenţei procurorilor şi a sistemului judiciar, după ce liderii PNL au făcut declaraţii privind scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de Parchetul instanţei supreme.

"Ca urmare a informaţiilor lansate în spaţiul public de către reprezentanţi ai clasei politice referitoare la unele activităţi procedurale desfăşurate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi a sesizării transmise de ministrul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări în legătură cu posibila atingere adusă independenţei procurorilor şi independenţei sistemului judiciar", arată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), într-un comunicat de presă, transmis joi.

CSM a solicitat reprezentanţilor clasei politice şi nu numai "să respecte obligaţia de rezervă faţă de activităţile sistemului judiciar, cu atât mai mult cu cât opiniile exprimate public fac referire la dosare aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti".


Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc a solicitat, miercuri, Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să verifice dacă recentele declaraţii ale liderilor PNL privind scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de Parchetul instanţei supreme aduc atingere independenţei justiţiei.

Ministrul spune că, în mod repetat, indiferent despre ce persoană sau partid era vorba, a solicitat oamenilor politici să se abţină de la a comenta deciziile magistraţilor şi, mai ales, de la a lansa atacuri personale la adresa procurorilor şi judecătorilor.


Deputatul PNL Radu Zlati a sesizat CSM cu privire la scoaterea de sub urmărirea penală a lui Victor Ponta de către Parchetul instanţei supreme, în contextul în care trei instanţe judecătoreşti au stabilit că premierul a încălcat legea prin neorganizarea alegerilor parţiale pentru şefia CJ Cluj.

Radu Zlati a mai afirmat că decizia Parchetului ICCJ de neîncepere a urmăririi penale a premierului Victor Ponta "poate acţiona ca un factor de presiune asupra judecătorilor".Liberalul a cerut Consiliului Superior al Magistraturii "să îşi facă curat în propria casa", afrimând că cercetarea de către Inspecţia Judiciară a actelor celor doi procurori care au dat NUP în dosarul Ponta ar putea fi un prilej de a arăta că CSM îşi îndeplineşte atribuţiile care îi revin.


Radu Zlati a mai afirmat că susţine solicitarea copreşedintelui executiv PNL Cluj, Mihai Seplecan, şi îi cere procurorului general Tiberiu Niţu "să îşi prezinte demisia în urma actelor subordonaţilor săi".

Ultimele Stiri
abonare newsletter