Politică

Emil Boc, curtat de PMP pentru o candidatură la Primăria Cluj

Cu o intenție de vot de doar câteva procente în sondajele de opinie, Partidul Mișcarea Populară (PMP) își pregătește relansarea, nu doar prin înscrierea fostului președinte Traian Băsescu în partid, dar și printr-o serie de candidaturi cu greutate la alegerile locale. Printre acestea și candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj, una din variantele luate în considerare de edil, potrivit unor surse politice citate de „Evenimentul zilei”.

„Emil Boc se apropie de 60% în sondajele de opinie, poate să candideze și din partea PNL și din partea PMP și ca independent și tot o să câștige. Oricum, nu o să se decidă acum, la anul”, au declarat surse din PNL Cluj, citate de evz.ro.

În schimb, liderii PNL Cluj au subliniat în ultima perioadă faptul că, până una alta, Emil Boc și-a depus intenția de a candida din partea PNL.


“Emil Boc a respectat termenele procedurale privind depunerea candidaturii pentru un nou mandat din partea PNL și aici subliniez din partea PNL. Sunt absolut convins că noul PNL, principalul partid de opoziție și partidul care se va afla la guvernare în viitorul apropiat, are capacitatea și înțelepciunea politică necesară de a genera de la Cluj și până la Constanța, precum și de la București la Iași nu doar candidați, ci primari care să gestioneze eficient aceste comunități în interesul cetățeanului, cum se întâmplă azi la Cluj. Iar acolo unde lucrurile merg bine, așa cum reiese de altfel din evaluările unor structuri independente, care îți plasează orașul pe primele locuri din lume comparativ cu Londra sau New York, și ai o cotă de încredere a candidatului de peste 73% și o intenție de vot de 69%, sigur că te rogi lui Dumnezeu să-i dea acestuia viață lungă, sănătate și noroc. Iar cu asta, din punctul meu de vedere, subiectul este închis”, declara recent copreședintele PNL Cluj, Daniel Buda.

Ultimele declarații ale liderilor liberali de la București au conturat o neîncredere a conducerii centrale în loialitatea primarului de Cluj, pe care îl suspectează că ar avea simpatii pemepiste.


Scenariul unei candidaturi ca independent se contureză astfel tot mai clar, mai ales în contextul ultimelor declarații ale fostului președinte Traian Băsescu, care tocmai ce a afirmat că s-ar putea alătura în curând PMP.

Ultimele Stiri
abonare newsletter