Politică

Aleșii își încheie sesiunea parlamentară cu un cadou de Sărbători. Ce au legiferat senatorii clujeni

În anul care se încheie, parlamentarii Puterii și ai Opoziției au bătut palma de mai multe ori pentru proiecte care le oferă privilegii.

În 21 decembrie, parlamentarii încheie sesiunea în Legislativul României. Aleșii intră astfel în vacanță după un an în care au legiferat pentru ei sau mai rău, s-au coalizat în faţa legii, uneori indiferent de culoarea politică, pentru a scăpa de gratii.

În anul care se încheie, aleșii de la Senat mai ales au legiferat tacit, lăsând să treacă fără dezbatere proiecte importante. Deputații și senatorii au lipsit de la şedinţe sau nu au avut propuneri legislative, şi totuşi, au beneficiat de o serie de privilegii.


Cadoul de Sărbători, pensiile negociate pe furiș

Parlamentarii nu s-au lăsat până nu au trecut din nou proiectul pensiilor speciale, pentru care s-au zbătut tot anul de altfel. Astfel, unul dintre cele mai controvesate proiecte a trecut pentru a doua oară de vot chiar zilele trecute. Este vorba de proiectul pensiilor speciale, un privilegiu care le va asigura aleșilor bîtrâneți liniștite și pentru care PSD și PNL au bătut din nou palma. Parlamentarii nu au mai ținut cont nici de faptul că președintele Klaus Iohannis a retrimis proiectul în Parlament și nici măcar de faptul că din cauza acestui proiect vor pierde niște voturi, cu puțin timp înainte de alegeri.

În luna septembrie, parlamentarii și-au negociat pe furiș pensii speciale.


Nu a fost însă prima oară când Comisia de Statut s-a reunit fără să existe vreo informare publică cu privire la acest lucru.

Beneficiile pentru senatori și deputați au primit atunci primul vot favorabil.


Proiectul, susținut și de aleși clujeni

Pe lista celor care au susţinut controversatul proiect se numătă și câțiva parlamentari clujeni: Radu Zlati (PNL), deputaţii PSD Aurelia Cristea şi Cornel Itu, precum şi deputatul PMP Adrian Gurzău. Pe lista semnatarilor apare, de asemenea şi senatorul social democrat Alexandru Cordoş și deputatul UDMR Mate Andras. Ceilalţi parlamentari nu au semnat lista. În rest, aleșii clujeni nu s-au remarcat prin mare lucur. Unii au rămas consecvenți în propuneri, iar alții au avut proiecte banale.

Laszlo Attila, proiecte în domeniul medical

Senatorul UDMR Laszlo Attila a avut în acest an, ca de la începutul mandatului său, proiecte care vizează domeniul sănătății. El a susținut astfel o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, o propunere legislativă pentru modificarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare și o propunere legislativă pentru modificarea Legii drepturilor pacientului. Una dintre inițiativele sale din acest an a devenit lege și vizează modificarea şi completarea Legii privind reforma în domeniul sănătăţii, mai exact modificări în ce privește funcționarea Colegiul Medicilor Dentiști. 


Cordoș, interesat să fie internet în biserici

Senatorul PSD Alexandru Cordoș s-a remarcat în acest an în Senat printr-o propunere care prevede ca primăriile din orice sat şi oraş din România să ofere acces gratuit la reţele de wireless în parcuri, pieţe centrale, cămine culturale, şcoli, biblioteci şi biserici.

„Având în vedere faptul că în România aproape jumătate din populaţie locuieste în mediul rural şi că accesul la informare prin internet în aceastã zonă este redus, în comparaţie cu alte ţări ale Uniunii Europene, accesul la serviciul de internet gratuit în spaţiile publice din mediul rural şi oraşele mici este vital”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.


Votul final pe această propunere legislativă va avea loc în februarie anul viitor, Senatul fiind camera decizională.

Nicoară, preocupat de concediul paternal

Senatorul liberal Marius Nicoară a avut în acest an inițiative care au vizat ca și în anii trecuți, domeniul educației și economic, dar a fost preocupat și de cultură și istorie. Dintre ultimele propuneri amintim un proiect privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa radio" situat din Bucureşti, str.Ştirbei Vodă nr.174-176 sect.1, o propunere legislativă privind declararea Zilei de 26 Octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962 ( Ziua Partizanilor Anticomunişti) și de asemenea, o propunere legislativă pentru modificarea legii referitoare la concediul paternal, în sensul drepturilor pentru tați.  

Tișe, inițiative privind legea electorală

Senatorul PNL Alin Tișe a avut, la rândul său, inițiative legislative care au vizat domeniul educației, sănătății și domeniul economic. Dintre ultimele amintim propunerea legislativă privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa radio" situat din Bucureşti, str.Ştirbei Vodă nr.174-176 sect.1, susținută și de colegul său de partid Marius Nicoară. De asemenea amintim o propunere legislativă privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral și o propunere legislativă privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, proiect care a devenit lege.

Ultimele Stiri
abonare newsletter