Politică
Guvernul ar putea discuta astăzi o hotărâre care vizează aplicarea legii privind votul prin corespondență
Guvernul ar putea discuta, în ședința de joi, un proiect de hotărâre care vizează aplicarea dispozițiilor legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea legii privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.
sursa foto gov.roProiectul de hotărâre a fost lansat joia trecută în dezbatere publică de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și urmărește, printre altele, stabilirea modelelor, dimensiunilor si condițiilor de confecționare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență.
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 288/2015, documentele necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență care sunt transmise alegătorului sunt: un plic exterior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse plicul interior și certificatul de alegător, un plic interior prevăzut cu elemente de siguranță care să asigure sigilarea acestuia, în care vor fi introduse opțiunea sau opțiunile de vot, după caz, certificatul de alegător, instrucțiuni privind exercitarea dreptului de vot și buletinul de vot prin corespondență.
Plicul interior va conține un autocolant cu mențiunea "VOTAT", prevăzut cu elemente de siguranță stabilite prin hotărâre a Guvernului.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 288/2015, Guvernul trebuie să stabilească prin hotărâre: ordonatorul de credite cu care Compania Națională "Poșta Română" — SA va încheia contractul privind confecționarea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență și a serviciilor poștale aferente procesului electoral, tipurile de servicii și produse poștale utilizate pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență, tipurile de cheltuieli aferente votului prin corespondență, modalitatea de plată a serviciilor.
Totodată, Guvernul trebuie să stabilească, prin hotărâre, la propunerea AEP, indemnizația membrilor birourilor electorale pentru votul prin corespondență și a personalului tehnic auxiliar.