Politică

Ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui României scrisoarea de reînvestire a Codruţei Kovesi

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis preşedintelui României scrisoarea prin care solicită reînvestirea în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie(DNA) a Laurei Codruţa Kovesi.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, urmează să decidă dacă semnează decretul de numire în funcţie a Laurei Codruţa Kovesi pentru un nou mandat la conducerea DNA.

Secţia de procurori a Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat în unanimitate, luni, numirea Laurei Codruţa Kovesi, după ce aceasta a susţinut în faţa procurorilor din CSM proiectul de management al instituţiei pentru următorul mandat.


"Sunt foarte mulţumită de rezultat. Avem toate premisele să credem că DNA va continua munca începută acum câţiva ani”, a declarat ministrul Justiţiei Raluca Prună, după avizarea Laurei Codruţa Kovesi de către CSM.

Laura Codruţa Kovesi, a fost audiată la sediul CSM, unde a declarat că "stabilitatea instituţională a DNA este foarte importantă şi este importantă şi menţinerea cadrului legislativ".


"Toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără contribuţia importantă a echipei manageriale şi mi-aş dori ca proiectele managerile să fie implementate cu aceeaşi echipă managerială", a mai spus procurorul şef al DNA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter