Politică

Liviu Alexa și-a lansat un nou site. CÂȚI VIZITATORI A AVUT ÎN PRIMA ZI?

Jurnalistul Liviu Alexa și-a lansat joi site-ul liviualexa.ro, care promovează ideile, proiectele și echipa cu care candidează la Primăria Cluj-Napoca.

„Am lansat acest site pentru că am vrut să le arăt clujenilor că sunt un candidat serios. Aici, alegătorii pot să găsească toate ideile și proiectele mele de candidat la Primăria Cluj-Napoca, grupate și strânse într-un loc. Cred că este nevoie de dezbatere, în acest fel clujenii pot să vadă și oferta contracandidatului actualului primar Emil Boc. Iar eu consider că cel mai puternic contracandidat sunt eu. Am lansat acest site, www.liviualexa.ro, joi, iar în ziua lansării am avut 20.000 de afișări”, spune Liviu Alexa.

Alexa are nevoie în proiectul său și de voluntari și speră ca până la începerea campaniei electorale să strângă alături de el 500 de voluntari.


„Voluntar nu mai înseamnă să lipești afișe, ci să îți asumi o idee, un proiect. Poate să nu îți placă Liviu Alexa, dar poate să îți placă proiectul său privind parkingurile pe structuri metalice, poate să nu îți placă Liviu Alexa, dar să îți placă proiectul Aqua Park”, mai spune Alexa.

Ultimele Stiri
abonare newsletter