Politică

Unde votați dacă v-ați schimbat domiciliul cu puțin timp înainte de alegeri

Alegerile locale din 5 iunie sunt primele alegeri informatizate, datele personale ale alegătorilor urmând să fie verificate cu mare atenţie, pentru prevenirea fraudelor. Ce se întâmplă în cazul în care o persoană se mută legal dintr-o localitate în alta cu puţin timp înainte de ziua votului?

Legea 115/2015 prevede că alegătorii pot solicita primarului înscrierea în Registrul electoral "până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului". Ce se întâmplă dacă cineva îşi schimbă legal domiciliul în intervalul celor 45 de zile premergătoare scrutinului?

"Vă puteţi exercita dreptul de vot în cadrul secţiei de votare la care este arondata adresa noului domiciliu, dacă faceţi dovadă cu actul de identitate că aveţi domiciliul pe raza respectivei secţii de votare. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare vă va înscrie în listele suplimentare", spun reprezentanții Autoritații Electorale Permanente (AEP), potrivit ziare.com.

Totodată, AEP informează că în situaţia în care alegătorul figurează în Registrul electoral cu vechea adresă de domiciliu, cu care a fost arondat altei secţii de votare, conform art. 85 alin 4 din Legea 115/2015, "preşedintele biroului electoral al acelei secţii de votare va fi notificat de către sistemul informatic în acest sens şi îl va radia din lista electorală permanentă".

abonare newsletter