Politică

Consultări PSD - UNPR – ALDE privind depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Cioloş

Copreşedinte ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat miercuri referindu-se la oportunitatea unei moţiuni de cenzură, că trebuie evitată o criză politică, dar că decizia va fi luată după consultările de joi, dintre liderii PSD, UNPR şi ALDE.

''Este evidentă actuala incapacitate a Guvernului de a gestiona treburile importante ale României, lucrul acesta s-a văzut şi prin faptul că numeroşi miniştri au trebuit să demisioneze. (...) Avem abordări destul de apropiate, noi şi PSD, pentru că simţim lipsa de performanţă a Guvernului şi avem măsura responsabilităţii noastre, precum şi a limitelor în care putem să acţionăm datorită faptului că o cădere a Guvernului duce din nou toate cărţile în mâna preşedintelui care trebuie să desemneze un prim-ministru'', a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că un rol important în această ecuaţie îl are preşedintele Klaus Iohannis.


''Stabilitatea unei ţări şi evitarea crizelor politice întotdeauna trebuie avute în vedere când se iau astfel de decizii, aşa încât o să aştept consultările cu preşedintele PSD. Este important rolul preşedintelui. Preşedintele a făcut deja propunerea aceasta de Guvern tehnocrat, pe care noi am criticat-o din primul moment pentru că anticipam acest eşec. Am impresia că preşedintele nu are suficientă experienţă politică pentru a degaja o soluţie cât mai bună pentru România în acest moment. Ne-am lămurit cu toţii, suntem vaccinaţi cu formula tehnocrată. Vedem cât de prost funcţionează, ce rezultate proaste aduce şi cred că n-o să mai îndrăznească nimeni în viitor să mai vină cu o astfel de propunere'', a afirmat liderul ALDE.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi că va discuta în această săptămână oportunitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, ceea ce, în opinia lui, va genera declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, deoarece preşedintele Iohannis nu va accepta propunerea PSD de premier.

Ultimele Stiri
abonare newsletter