Politică
După Nicoară, Alin Tişe şi-a înaintat şi el demisia
Doar ce a fost validat în urmă cu câteva zile preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, senatorul Alin Tişe a anunţat luni că şi-a dat demisia.
“Urmare a votului clujenilor din data de 5 iunie, în ședința de Consiliul Județean de vineri, 24 iunie, am fost ales președinte al Consiliului Județean Cluj. Conform legii, funcția de senator al României și funcția de președinte de Consiliu Județean sunt incompatibile. Ca urmare a votului clujenilor, respect promisiunea făcută și rămân președinte al Consiliului Județean Cluj. Drept urmare, am demisionat din funcția de senator. Voi rămâne preşedinte al Consiliului Judeţean. Este pentru mine o onoare și o mare responsabilitate această funcție. Clujenii așteaptă de la noi soluții și proiecte de dezvoltare”, spune Alin Tişe într-un comunicat de presă.
El a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al CJ Cluj, după ce a deţinut-o şi în perioada 2008-2012.
Alin Tişe a fost susţinut de PNL şi de UDMR şi a obţinut 25 de voturi din 37, în timp ce contracandidatul său, Ioan Sălătioan (PSD), a obţinut 12 voturi. În funcţiile de vicepreşedinţi au fost aleşi Marius Mânzat (PNL) şi Vakar Istvan (UDMR).
În CJ Cluj, PNL are 18 consilieri judeţeni, PSD 12, iar UDMR 7.