Politică

Laszlo Tokes a vorbit, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, despre autonomie și “protectoratul” Ungariei

Europarlamentarul FIDESZ, Laszlo Tokes, prezent sâmbătă la închiderea Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, a readus în discuţie problema autonomiei teritoriale a "Ţinutului secuiesc", i-a mulţumit premierului Ungariei, Viktor Orban, pentru "serviciile aduse naţiunii maghiare" şi a vorbit din nou despre acordarea "protectoratului" pentru maghiarii din afara graniţelor acestei ţări.

Acesta a amintit că, în urmă cu câţiva ani, i-a cerut premierului Ungariei să accepte "statutul de putere protectoare faţă de maghiarii din afara frontierei", după modelul Austriei pentru Tirolul de Sud, model care, în opinia sa, ar trebui implementat şi în Transilvania.

"Înainte de a ne acuza cineva de iredentism, trebuie să spunem că nu e o problemă de frontieră (...), nu vrem teritorii, ci drepturi comunitare. (...) Vrem, în acord cu legislaţia din România, să creăm un sistem global şi real pentru comunitatea maghiară din România, care, conform convingerilor noastre, este singura garanţie pentru a asigura dezvoltarea noastră liberă. Voinţa noastră este în acord deplin şi corespunde normelor de autonomie din multe ţări şi funcţionează în Europa. (...) Trebuie să ne simţim acasă pe meleagurile unde ne-am născut, unde s-au născut strămoşii noştri, să ne păstrăm identitatea şi să nu devenim străini la noi acasă", a spus Laszlo Tokes, potrivit traducerii asigurate de organizatori.

Cea de a XXVII-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad s-a desfăşurat în perioada 20 - 24 iulie sub motto-ul 'Am fost, suntem şi vom fi acasă în Europa', iar printre invitaţi s-a numărat şi premierul Ungariei, Viktor Orban.
Universitatea de la Băile Tuşnad a fost organizată de Fundaţia Pentru Minorităţi - Pro Minoritate din Budapesta şi Consiliul Tineretului Maghiar din România - Cluj.

Etichete: autonomie
abonare newsletter