Politică

Avocat Elenina Nicuţ: „După retragerea titlului de doctor, pot fi dispuse retragerea titlului de conducător de doctorat şi a acreditării şcolii doctorale”

Comisia de experți a CNATDCU a respins, ieri, contestația depusă de fostul premier Victor Ponta în legătură cu teza sa de doctorat și a menținut verdictul de plagiat. Următorii paşi vor fi votul Consiliului General al CNATDCU şi semnarea de către ministrul Educaţiei a ordinului de retragere a titlului de doctor.

Avocata Elenina Nicuţ, din cadrul Baroului Bucureşti, vorbește într-un interviu acordat tempolis.ro despre efectele juridice ale acestei retrageri a titlului, dar şi ce măsuri pot fi luate împotriva conducătorilor de doctorat, care au girat teze plagiate, şi a şcolilor doctorale.

Elenina Nicuț consideră că există, teoretic, posibilitatea ca Ponta să fie obligat să returneze sporul salarial primit în baza diplomei de doctor, pentru că retragerea titlului de doctor se face cu titlu de sancţiune, iar atunci s-ar putea merge pe efecte retroactive. Obligarea la returnarea banilor se poate face însă doar în urma unei acţiuni în instanţă. Poate să-l acţioneze în judecată unitatea de învăţământ care i-a plătit salariul sau chiar Statul român, prin una dintre instituţiile sale.


“În cazul lui Victor Ponta, însă, se vor lovi de prescripţie. Din calculele mele, orice înseamnă sporuri şi implicit salariul încasat, în calitate de cadru didactic înainte de 2012 nu mai poate fi recuperate. Îşi poate pierde calitatea de avocat şi este cazul să o piardă. Pentru că a fost primit în profesie cu scutire de examen, în considerarea titlului. Din câte ştiu, există şi o solicitare făcută de Monica Macovei şi, în momentul în care va fi emis de către ministrul Educaţiei ordinul de retragere a titlului, problema va intra pe rol la Consiliului Baroului”, spune Elenina Nicuț.

Aceasta explică și faptul că Ponta poate pierde și calitatea de cadru didactic universitar, pentru că intrarea în corpul profesoral universitar este condiţionată de doctorat. Nemaivând calitatea de doctor, nu o mai poate avea nici pe cea de lector universitar, pe care o are acum.


De asemenea, Elenina Nicuț atrage atenția că legea permite tragerea la răspundere şi a conducătorilor de doctorat.

“Articolul 170 din Legea Educaţiei spune că se pot aplica, simultan sau alternativ, măsuri precum retragerea titlului de doctor, retragerea titlului de conducător de doctorat sau retragerea acreditării şcolii doctorale. Deci, pot fi dispuse şi simultan dacă se apreciază de către CNATDCU acest lucru. În cazul lui Victor Ponta, însă, a fost luată în discuţie doar retragerea titlului de doctor”, arată avocata.  


“În cazul ANI, după ce vor fi soluţionate toate cele nouă sesizări, există posibilitatea să se vină cu propuneri de luare de măsuri complementare, de genul retragerea acreditării şcolii doctorale. Important este că, în momentul în care ar fi dispusă o astfel de măsură, reacreditarea se poate obţine doar după cinci ani şi doar după trecere printr-un nou proces de acreditare. La fel se întâmplă în cazul retragerii titlului de conducător de doctorate. Cinci ani după aceea, nu pot cere abilitare”, completează Nicuț.  

În ce privește aplicarea unei sancținui penale, în cazul unui plagiat dovedit de CNATDCU, aceasta este posibilă doar într-un proces penal. “Orice persoană poate face un denunţ, iar pe noua formă a Legii 8/1996, inclusiv Parcheul se poate autosesiza. Dar în cazul lui Victor Ponta, fapta fiind din 2003, cred că este prescrisă – prescripţia e o problemă în penal. În cazul celorlalte plagiate intrate în atenţia publică, dacă sunt mai recente s-ar putea să intervină şi răspunderea penală. Vorbim însă despre un firicel de speranţă, şi acesta raportat la stadiul actual. Pentru că în aceste cazuri încă nu există nici urmărire penală. Or, prescripţia se calculează până la momentul emiterii hotărârii definitive”,  argumentează Elenina Nicuț.

Ultimele Stiri
abonare newsletter