Politică

S-a decis: Ne alegem parlamentarii în decembrie

Românii vor fi chemaţi la urne pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor la 11 decembrie, a decis Executivul.

Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern privind data alegerilor, urmând ca scrutinul să fie organizat la 11 decembrie. Campania electorală se va desfăşura cu o lună înainte de scrutin.

Premierul a avut discuţii cu liderii partidelor politice înaintea stabilirii datei alegerilor. PSD a pledat pentru 27 noiembrie (dată care nu corespundea însă prevederilor constituţionale legate de încheierea mandatului acutalei legislaturi) sau 4 decembrie.


Socotelile partidelor

Social-democraţii au susţinut că organizarea alegerilor la 11 decembrie va împinge întreaga procedură de constituire a noului Parlament şi de învestire a guvernului până spre Anul Nou. Liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat chiar pe premier că ar face jocul liberalilor care s-au pronunţat pentru data de 11 decembrie.

De partea cealaltă, liberalii au susţinut că organizarea alegerilor pe 4 decembrie, aşa cum cereau social-democraţii, coincide cu mini-vacanţa românilor prilejuită de Ziua Naţională şi Sf. Nicolae, ceea ce va determina o prezenţa slabă la urne.


Experienţa a arătat că PSD este avantajat de o rată mare a absenteismului, în condiţiile în care electoratul acestui partid este mai disciplinat.

După o pauză de 8 ani-respectiv două legislaturi-se revine la alegerea deputaţilor şi senatorilor pe lista de partid.


Ultimele alegeri parlamentare au avut loc la 9 decembrie 2012, prezenţa fiind de 41, 72%, însă scrutinul a fost organizat pe fondul crizelor politice din vara acelui an (referendumul pentru demiterea preşedintelui).

Oferta partidelor la Cluj

Oferta partidelor la Cluj este diversă, când vine vorba de candidaţi. În prezent, PSD Cluj are trei parlamentari- doi deputați (Aurelia Cristea și Cornel Itu) și un senator-Alexandru Cordoș, însă rămâne de văzut care dintre aceștia se va mai regăsi pe listă, având în vedere că unii dintre ei au o imagine “șifonată”. Senatorul Alexandru Cordoș este judecat într-un caz de corupție, iar Aurelia Cristea a ieșit șifonată după ce a fost retrasă din cursa pentru alegerile locale, fiind înlocuită cu Octavian Buzoianu pe ultima sută de metri.


De altfel, Aurelia Cristea a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că nu intenționează să candideze pentru încă un mandat la Parlamentul României.  Un nume aflat tot mai des pe buzele tuturor este cel al noului lider al PSD Cluj, Horia Nasra.

Criteriul pe care noul lider al PSD Cluj îl are în vedere este cel al meritocrației. Între timp însă social democrații au început reorganzările. PSD-iștii clujeni au anunțat încă de luna trecută că  vor reorganiza câteva filiale din județ, printre care cea de la Câmpia Turzii și Huedin.


Foştii pedelişti au venit cu propuneri noi. Printre cei care îşi doresc un mandat în Parlament se regăsescTudor Ştefănie, (care de altfel nici nu şi-a dorit să mai candideze la locale, visând la un mandat în Legislativ), Florin Stamatian, consilier local şi fost prefect sau consilierii judeţeni Călin Tuluc şi Mariana Leş. Pe lista ex-pedeliştilor care vor în Parlament mai figurează consilierii locali Ionică Pop şi Mihaela Suciu, precum şi fostul europarlamentar Rareş Niculescu.

Şi din partea fostului senator Alin Tişe există o intenţie de a candida la parlamentare, aşa cum Monitorul de Cluj a scris recent, însă acesta a susţinut în repetate rânduri că nu va renunţa la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru un mandat în Parlament. Rămâne astfel de văzut dacă nu se va răzgândi până la alegeri. Din partea vechilor liberali, cei care şi-au exprimat intenţia de a candida sunt Adrian Oros, urmat de Marius Mânzat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj şi Mircea Abrudean.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter