Politică

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 Marius Nicoară nu recunoaşte demisia lui Gorghiu. “Trebuie să-şi continue mandatul de preşedinte”

Senatorul PNL, Marius Nicoară, a precizat, luni, că declaraţiile făcute de preşedintele PNL Alina Gorghiu nu înseamnă neapărat că aceasta demisionează din funcţie şi consideră că ea trebuie să-şi continue mandatul până la întrunirea unui for statutar larg al partidului.

"Eu n-am înţeles-o neapărat chiar ca o demisie, încă. A spus că-şi respectă cuvântul, dar se decide mâine. Mâine va decide partidul în cel fel va continua", a spus Marius Nicoară.

Întrebat dacă Alina Gorghiu ar putea să continue să fie preşedinte al PNL, Marius Nicoară a răspuns afirmativ.


"Sunt unele voci care aşa spun (că ar putea să continue ea - n.r.), vom vedea. Eu sunt de părere că până la întrunirea unui for statutar larg să continuăm aşa" a mai spus Marius Nicoară.

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat luni că îşi va depune mandatul de la conducerea partidului şi că acest gest a fost anunţat şi de alţi lideri liberali.


''Încă de ieri am avut discuţii cu colegii, liderii din teritoriu, conducerea centrală şi pentru mine nu există alt gest decât depunerea mandatului', a spus Gorghiu într-o conferinţă de presă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter