Politică

Vasile Dîncu: Am avut cu Sevil Shhaideh o discuție despre viitor și o predare de ștafetă de lucru

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Vasile Dîncu a declarat joi, că a avut, la predarea mandatului, o discuție tehnică cu noul deținător al portofoliului și vicepremier Sevil Shhaideh.

"A fost o predare de ștafetă de lucru, adică nu am făcut din asta un ritual, ci mai degrabă am făcut o predare de proiecte, o discuție despre viitor, despre ce trebuie făcut, o discuție tehnică", a spus Dîncu.

Potrivit acestuia, ceremonia de predare-primire a mandatului, desfășurată joi dimineața, a durat peste o oră.


"Am făcut o analiză a ceea ce am făcut în acest an, cu accent pe strategiile cele mai importante pe care le-am promovat noi — strategia (...) privind dezvoltarea funcției publice, strategia legată de formarea în domeniul funcției publice. Am vorbit despre realizările și modul în care programul pentru capacitatea administrativă a demarat în acest an (...), pentru că acest program are incidență directă asupra formării din administrație și (...) am vorbit de proiectele legate de modernizarea administrației care sunt în acest moment în lucru (...) sau pe care le-am încheiat într-o primă fază, pe care doamna ministru Sevil Shhaideh, care a lucrat la toate aceste proiecte în tot acest an, le promovează mai departe cu siguranță, pentru că sunt și proiectele ei, ca și ale noastre și ale Guvernului. E vorba de codul administrativ, încheiat de noi, care este în dezbatere publică și care va fi promovat cred foarte rapid", a adăugat Vasile Dîncu.

El a precizat că a discutat cu Sevil Shhaideh și despre strategia locuirii și despre codul urbanismului.


"Eu am accentuat legat de o nouă dimensiune, pe care împreună cu Sevil Shhaideh și cu ceilalți am dezvoltat-o în acest an, prin aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României, care este un master plan al dezvoltării, unul dintre cele mai importante documente din ultimii ani și care va seta pentru viitor regulile după care se dezvoltă România. (...) Și sigur că am discutat și despre descentralizare", a punctat fostul vicepremier.

Un alt subiect abordat în cadrul discuțiilor a fost legat de fondurile europene.


"Am avut și o bună discuție (...) despre fondurile europene, stadiul în care se află programele și cum pot fi accelerate, mai ales că Ministerul Dezvoltării Regionale va primi și fostul Minister al Fondurilor Europene", a explicat Dîncu.

Potrivit acestuia, Sevil Shhaideh a stabilit și sarcini pentru departamentele ministerului pe care îl conduce.


"Doamna ministru a stabilit și sarcini directe pentru departamente, pentru analiza rapidă a ceea ce trebuie făcut de urgență. (...) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu este un minister politic, (...) chiar dacă dezvoltă politici publice în toate sectoarele administrației și de aceea aici a existat o mică fluctuație de personal, (...) sunt specialiști de zece ani care lucrează acolo, indiferent de miniștrii care au venit, de partidele care au condus", a spus Vasile Dîncu.

El a menționat că în următoarea perioadă se va odihni și se va concentra pe proiectele personale.


"Revin la catedră, la Universitatea din București. Îmi reiau patru cărți pe care le-am lăsat în diverse stadii. (...) Am o serie de proiecte de cercetare sociologică. (...) Voi fi prezent în spațiul public ca analist politic, (...) am foarte multe proiecte și împreună cu câteva televiziuni. Vreau să revin la proiectul meu de suflet 'Sinteza'. (...) În viitoarele săptămâni și luni o să-mi lansez în mai multe locuri din țară noua mea carte 'Politically incorrect. Scenarii pentru România posibilă'", a anunțat fostul vicepremier.

Ultimele Stiri
abonare newsletter