Politică
Fostul senator Alexandru Cordoş a fost ales vicepreşedinte al PRU
Congresul Extraordinar al PRU a avut loc la sfârşitul săptămânii la Bucureşti, iar de la Cluj au participat 21 de delegaţi. Reprezentanţii PRU şi-au ales conducerea, iar din aceasta face parte şi fostul senator de Cluj Alexandru Cordoş.
Fostul senator Alexandru Cordoş a fost ales vicepreşedinte al PRUAstfel, preşedinte a fost ales Andrei Piticas, Cordoş a fost ales vicepreședinte al partidului la nivel naţional, iar Bogdan Diaconu a fost ales președinte fondator PRU
Colaborare cu PRM
Potrivit lui Alexandru Cordoş, Congresul a hotărât constituirea unei Alianţe politice împreună cu PRM şi Noua Dreaptă, aceştia din urmă fiind prezenţi şi anunţând că au aprobat şi ei în forurile de conducere această alianţă. “Este o premieră în plan politic pe zona forţelor naţionaliste din România ultimilor ani. Scopul alianţei constituite la Congres este acela de a coagula toate forțele naţionaliste din România pentru promovarea valorilor naționale și a identității poporului român. Şi nu în ultimul rând pentru a da şansa poporului român de a avea în Parlament peste patru ani un partid, o Alianţă naţionalist democratică cu valori europene. Cred că este cel mai important pas de după 1990 până acum ”, a declarat Cordoş.
Înaintea congresului, fostul senator explica de ce se doreşte coagularea tuturor forţelor naţionale moderate în cadrul unui proiect politic naţional. “Într-o primă fază se poate face un proiect comun. Dacă eram împreună, puteam fi azi în Parlament. Ar putea fi deci un proiect comun pentru o alianţă în vederea alegerilor următoare locale şi parlamentare, asta înseamnă să intrăm în consilii locale, judeţene şi în Parlament peste patru ani. Apoi, natural poate să fie o fuziune a unui partid mare naţional, dar naţional moderat şi bazat pe valori europene, nu de extremă”, declara atunci Cordoş.
Conferinţa Judeţeană, înaintea alegerilor
În urmă cu aproximativ o săptămână, Partidul România Unită, filiala Cluj, care nu a intrat în Parlament, a organizat Conferinţa Judeţeană, având pe agendă şi această rezoluţie cu privire la unificarea tuturor forţelor naţionaliste din România. Conferinţa a prefaţat Congresul Extraordinar care a avut loc pe 25 martie la Bucureşti. Cu această ocazie, fostul senator de Cluj Alexandru Cordoş a fost ales preşedinte al organizaţiei judeţene, iar Mircia Giurgiu prim vicepreşedinte. “În ultimul an, Organizaţia Judeţeană a Partidului România Unită (PRU) Cluj, a avut o conducere interimară. Este un moment important, PRU Cluj are aproximativ 3000 de membri cu adeziuni şi un număr foarte important de simpatizanţi. Alegerea structurilor de conducere va dinamiza întreaga activitate a partidului, scopul imediat este pregătirea alegerilor locale şi judeţene din 2020. ne dorim să avem cât mai mulţi consilieri locali şi judeţeni şi primari pentru a putea să transpunem ideile şi politica partidului nostru în teritoriu. Am considerat oportun să lansăm un apel la unitate, la realizarea unui pol naţionalist în România, coagularea tuturor forţelor naţionaliste, astfel încât unitatea gândire şi acţiune politică să conducă la rezultate mai bune. Ne dorim să ajungem în consiliile locale, în consiliile judeţene şi în Parlamentul României peste 4 ani”, a spus atunci Cordoş. Tot atunci s-a făcut şi un raport despre rezultatele alegerilor, precum şi o proiecţie cu privire la activitatea viitoare a organizaţiei judeţene.