Politică

Daniel Buda: “Nu există altă soluţie în agricultură decât asocierea”

Europarlamentarul Daniel Buda a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, că fermierii nu au altă soluţie decât să se asocieze pentru a-şi putea impune punctul de vedere în negocieri.

 Daniel Buda: “Nu există altă soluţie în agricultură decât asocierea” Daniel Buda: “Nu există altă soluţie în agricultură decât asocierea”

“În agricultură, în momentul de faţă, asocierea este dintre cheile reuşitei în acest domeniu. Suntem într-o zonă a Transilvaniei unde avem foarte multe ferme familiale şi pentru a putea reuşi în ceea ce înseamnă achiziţionarea gamei de maşini sau de utilaje cu care să lucrăm terenurile trebuie obligatoriu să facem acest pas, dificil într-adevăr, avem această rezervă de pe vremea CAP-iştilor, dar până la urmă să ştiţi că nu este altă soluţie decât asocierea în agricultură. Problemele sunt multe din acest sector, dacă ne gândim doar la un lucru anormal, şi anume că preţul unui litru de lapte este mai mic decât al unui litru de apă minerală, ne dăm seama cât de nedreaptă este, până la urmă, această lume, să spun aşa, cu acest sector”, a spus Daniel Buda, potrivit Agerpres.

Europarlamentarul susţine că fermele din străinătate au reuşit să supravieţuiască pe piaţă prin asociere, întrucât "asocierea îţi dă posibilitatea, pe de-o parte, să-ţi cumperi gama de maşini, pe de altă parte îţi oferă posibilitatea, sigur, să-ţi faci fabrici de lapte, să poţi să produci tu valoare adăugată".

"Marea problemă în momentul de faţă la noi, în România, este legat de faptul că nu avem suficientă capacitate de procesare, nu avem suficient de multe abatoare şi din păcate vedem că avem un export foarte mare de animale vii în străinătate, care pe termen scurt poate fi un lucru foarte bun, dar pe termen lung poate să ne provoace, să spun aşa, dezechilibre în sector. Şi cred că este important să avem noi abatoarele noastre, fabricile noastre de carne, de conserve, astfel încât să putem să producem această valoare adăugată în România şi nu să exportăm animalele în străinătate, să importăm apoi mezelurile”, a subliniat Buda

Ultimele Stiri
abonare newsletter