Politică

Poliţie locală la Turda

<p align="left">Consilierii turdeni se vor reuni în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a discuta atribuţiile, organigrama şi statul de funcţii al Poliţiei Locale. Consilierul PRM Doru Anca a explicat că organismul în cauză se va crea prin reorganizarea Poliţiei Comunitare, urmând ca practic cea  mai mare parte a poliţiştilor locali să provină din rândurile actualilor poliţişti comunitari. Poliţiştii locali vor fi instruiţi în unităţile Ministerului de Interne şi vor avea atribuţii inclusiv în domeniul circulaţiei şi ordinii publice. Potrivit proiectului de lege adoptat de deputaţi, Poliţia locală va integra compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în inspecţia în construcţii, apărarea proprietăţii publice, combaterea infracţiunilor, comerţul şi evidenţa persoanelor. „Ca să dau numai un exemplu, la ora actuală sunt probleme mari la serviciul de parcări. Titularii de contract nu sunt protejaţi în nici un fel. Poliţia comunitară nu poate aplica amenzi acolo, deci trebuie să reglementăm cât mai repede statutul Poliţiei locale şi să aprobăm înfiinţarea ei”, a declarat Anca.        <strong>D.D.</strong></p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter