Politică

Guvernul Tudose a supravieţuit aproape 7 luni. Previziunea lui Grindeanu s-a adeverit

Guvernul condus de Mihai Tudose a fost în funcţie aproape şapte luni, după ce a fost învestit în data de 29 iunie 2017. Este al doilea Cabinet schimbat de la formarea majorităţii PSD-ALDE, după ce Guvernul Grindeanu a fost demis prin moţiune de cenzură iniţiată de PSD.

Mihai Tudose, împreună cu miniştrii săi, a depus jurământul în data de 29 iunie 2017.

La acea vreme Tudose spunea "Am fost propus in aceasta functie de catre presedintele Liviu Dragnea, acceptat de presedintele Klaus Iohannis si nu vreau să înşel încrederea acordată. Voi fi prezent în Parlament de câte ori va fi nevoie, de câte ori voi fi chemat sau de câte ori o lege importantă va necesita susţinere la cel mai înalt nivel guvernamental. Le voi cere, de asemenea, tuturor miniştrilor să facă acelaşi lucru, să participe la procesul de dezbatere, atât în plen, cât şi la comisie. Cred, în egală măsură, că partidul care şi-a asumat guvernarea şi programul de guvernare, PSD, împreună cu partenerul său de coaliţie, ALDE, au dreptul la legitimitatea de a controla săptămânal, lunar sau de câte ori consideră necesar, ritmul de implementare a programului de guvernare”.


Mihai Tudose venea după Sorin Grindeanu, cel care a stat în fruntea Palatului Victoria şase luni şi a reuşit să bifeze şi o premieră. A fost demis prin moţiune de cenzură de propriul partid care l-a trimis acolo, liderii social democraţi acuzându-l că a uitat cine l-a trimis la Palatul Victoria şi a ales să se "baricadeze" în Guvern ca să nu piardă postul.

„Premierul desemnat, Mihai Tudose, ar trebui să fie conştient - şi eu cred că este conştient de acest lucru - şi să se pregătească pentru momentul de peste câteva luni, când îi va veni rândul. Eu ştiu că lui Mihai îi place şahul, aşa că să pregătească foarte bine mişcările viitoare”, i-a transmis la acea vreme Sorin Grindeanu lui Tudose.


Prin declaraţiile sale, Mihai Tudose lăsa să se înţeleagă că Sorin Grindeanu a fost un caz izolat şi că membrii PSD ştiu cine îi trimite în funcţii şi cui se raportează.

Şi totuşi, la trei luni, premierul bătea cu pumnul în masă. Fie pleacă miniştrii cu probleme din partid, adică Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh, sau cei care nu au performanţă, cum ar fi Răzvan Cuc, fie îşi depune mandatul. O situaţie complicată pentru PSD care risca să nu mai obţină o nominalizare de la Iohannis pentru scaunul de la Palatul Victoria. O situaţie şi mai complicată pentru Dragnea, având în vedere că cei vizaţi de Tudose îi erau colaboratori vechi.


După o şedinţă de cinci ore, informaţiile care ajungeau la presă erau că Tudose este la un pas de demisie. O discuţie de 15 minute doar între Dragnea şi Tudose a tranşat însă lucrurile. Întorşi în sala de şedinţă, a fost cum a spus Tudose.

"Aproape toată lumea a plecat supărată", a declarat Dragnea, după şedinţa CEx din 12 octombrie 2017, care s-a lăsat cu demisiile miniştrilor menţionaţi.


Pentru premier era însă o mare victorie în faţa lui Liviu Dragnea.

Perioada ce a urmat a dus şi mai mult la răcirea relaţiilor între premierul Tudose şi liderul PSD Liviu Dragnea. În cele din urmă, tensiunea din partid nu a mai putut fi ascunsă.


Scandalul poliţistului pedofil a adus în lumina reflectoarelor un alt om apropiat al lui Liviu Dragnea din Guvern: Carmen Dan. Nemulţumită de anchetă şi comunicarea în cazul agentului Eugen Stan, Carmen Dan a cerut demiterea şefului Poliţiei Române, Bogdan Despescu. Premierul nu numai că nu a acceptat dar i-a şi transmis ministrului de Interne că nu poate munci cu cineva care minte (referitor la înlocuitorul lui Despescu) şi semnează oricând demisia.

Imediat a apărut în discuţie relaţia Dragnea-Tudose şi faptul că ministrul de Interne este un pion pe tabla de şah. De altfel, Tudose a transmis un semnal către Liviu Dragnea, spunând că ministrul de Interne va demisiona, "dacă este lăsată".

De cealaltă parte, Carmen Dan a răspuns că va demisiona doar dacă partidul i-o va cere, pentru că Guvernul este unul politic.

Declaraţiile publice şi mesajele transmise arătau, înaintea şedinţei Consiliului Executiv, de luni, că Mihai Tudose are alături de el organizaţii puternice, cum ar fi cele conduse de Marian Oprişan, Niculae Bădălău sau Adrian Ţuţuianu.

”Fără cele 10 organizaţii care îl sprijină pe Tudose, dintre care Iaşi, Constanţa, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Caraş, Timiş, care au mulţi parlamentari, nu au majoritate să demită guvernul”, au declarat surse din PSD.

Pe de altă parte, 30 de lideri ar fi fost de acord să semneze un act prin care ar fi arătat că sunt împotriva şefului Guvernului.

Pus în faţa membrilor Comitetului Executiv, Tudose nu a mai avut de ales. Cei mai mulţi i-au cerut demisia din cauza tensiunilor, iar acesta a ales să nu se repete scenariul Grindeanu.

Luni seara, Tudose a anunţat că în sfârşit are o relaţie bună cu Liviu Dragnea. Nu va asigura însă vreun interimat la Guvern.

Rămâne de văzut dacă preşedintele Klaus Iohannis este de acord, ca în decurs de un an, să accepte al treilea premier PSD.

Ultimele Stiri
abonare newsletter