Politică

Tudose s-a apărat la CNCD pentru declaraţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc: A fost o lecţie din care am învăţat. Kelemen: Acceptăm scuzele exprimate public de fostul premier; un gest de normalitate

Fostul premier Mihai Tudose s-a apărat la CNCD pentru declaraţia referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc. El spune că a fost ”o lecţie din care a învăţat că e mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu şi le asumă”.

”În data de 30 ianuarie m-am prezentat la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru a susţine punctul meu de vedere cu privire la declaraţiile mele din emisiunea «Jocuri de putere» din data de 10-01-2017. Prin declaraţia în cauză am dorit să-mi exprim doar punctul de vedere cu privire la necesitatea respectării legii în domeniul folosirii însemnelor oficiale ale statului, respectiv la responsabilitatea funcţionarilor publici de a aplica legea în acest sens. Şi pe această cale doresc să îmi cer scuze public faţă de orice comunitate sau membrii unei minorităţi care în urma declaraţiei mele ce a lăsat loc de interpretări de incitare la ură sau violenţă s-au simtit lezaţi”, a scris Tudose pe Facebook.

El susţine că această interpretare nu este în acord cu valorile şi principiile sale, respectiv dialogul şi respectul reciproc între comunităţi şi de a se manifesta împotriva oricărei forme de intoleranţă şi incitare la ură.


”A fost o lecţie din care am învăţat că e mai multă nevoie de rigurozitate şi atenţie în exprimarea publică pentru a nu genera fără voie interpretări pe care nu mi le asum”, a conchis fostul premier.

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, în ianuarie, referitor la declaraţia comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală şi cea culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT ŞI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii şi toţi cei care vor flutura steagul secuiesc vor flutura alături de steag.


„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Kelemen: Acceptăm scuzele exprimate public de fostul premier Mihai Tudose; e un gest de normalitate


Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că Uniunea acceptă scuzele exprimate public de fostul premier, Mihai Tudose, care, deşi au fost formulate după decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reprezintă un gest de normalitate faţă de comunitatea maghiară.

Potrivit unei postări scrise joi pe o reţea de socializare, Kelemen Hunor a subliniat că niciun politician al Opoziţiei nu s-a delimitat de afirmaţiile fostului premier privind steagul secuiesc.


„Acceptăm scuzele exprimate public de fostul premier, Mihai Tudose, care deşi au fost formulate după decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reprezintă un gest de normalitate faţă de comunitatea noastră. Constatăm, totodată, cu regret că nici până în acest moment, niciun politician al Opoziţiei nu s-a delimitat de afirmaţiile fostului premier prin care ameninţa că va flutura membri ai unei minorităţi dacă aceştia îşi exprimă identitatea prin simbolurile proprii”, a menţionat Kelemen Hunor.

abonare newsletter