Politică

Steagul UE, adus de la Bruxelles, a ajuns în România. Când va ajunge la Guvern

Zeci de orădeni s-au strâns, sâmbătă dimineața, în Vama Borș, unde i-au întâmpinat pe cei doi români care au adus steagul Uniunii Europene tocmai din Bruxelles. Drapelul a fost preluat și purtat până în Piața Unirii, unde a fost predat celor doi protestatari din Cluj, care îl vor duce mai departe.

sursa foto bihoreanul.ro sursa foto bihoreanul.ro

Steagul UE va ajunge la București, în cadrul unui maraton-ștafetă.

Drapelul Uniunii Europene a intrat în țară în jurul orei 10, prin Vama Borș, și a fost așteptat într-o benzinărie de zeci de orădeni care în ultimele luni au participat la acțiunile de protest față de Guvernul PSD, potrivit digi24.ro.


Steagul a fost adus cu o mașină de un cuplu de români din Germania.

"Să nu uităm comentariile pe care le fac diverse persoane din conducerea României, din Parlament, care tratează cu superioritate, cu ironie afirmațiile UE; dar asta nu se poate, este o mare greșeală. Am zis să aducem steagurile acestea că poate pe astea nu le mai pierd", spune Octavian Stângă, român din Diaspora.


Românii din Diaspora au adus și o caserolă de căpșuni pentru cei de acasă.

"Despre noi se spune că suntem căpșunari, toți cei care am plecat să muncim în Diaspora. Căpșunile au forma inimii și asta reprezintă dorul nostru de casă, pe care vi l-am adus vouă", a spus Maria Dumitrescu.


Operațiunea "Aducem steagul înapoi" îi aparține lui Sorin Bobiș, ardeleanul care la finele anului trecut, timp de 11 zile, a parcurs pe jos, alături de alți protestatari, distanța de la Cluj-Napoca la București pentru a participa la manifestațiile antiguvernamentale din Capitală. Bobiș spune că a inițiat această acțiune după ce la investirea cabinetului Vorica Dăncilă, drapeul cu însemnele Uniunii a lipsit din fotografia de grup.

"Gestul acesta a fost necugetat sau a avut o semnificație, că România se îndepărtează de valorile europene. Noi ne-am gândit să aducem un steag de la Bruxelles și să îl ducem la București din mână în mână", spune Sorin Bobiș.


Steagul UE a fost preluat de un membru al Asociației Oradea Civică.

"Europa este în noi. Atacul împotriva justiției, care de un an de desfășoară de către monstruoasa coaliție PSD-ALDE, nu o să închidă gura acestor oameni", a precizat Vasile Dumitriu, de la Asociația Oradea Civică.


După ce au scandat câteva zeci de minute împotriva PSD, oamenii s-au încolonat și au pornit într-un marș spre centrul orașului Oradea. Câțiva dintre ei au parcurs traseul lung de aproximativ 15 kilometri pe jos, fiind urmați de mașini inscipționate cu mesajul #Rezist. Cu toții le-au cerut celor care îi priveau să lase comoditatea deoparte și să participe alături de ei, seară de seară, la proteste.

La finalul marșului steagul a fost dus în Piața Unirii din Oradea, locul de întâlnire al manifestanților din oraș. Aceștia le-au amintit guvernanților că sunt cu ochii pe ei și că îi vor plecați de la putere.

"Rușine! Demagogi, mincinoși! Nu i-a interesat niciodată de noi< a fost o minciună din 90 încoace!"

"Nu vor să plece? Îi vom convinge. Noi vrem oameni cinstiți, oameni harnici, așa ca noi."

Din Oradea, drapelul european își va continua traseul prin Cluj-Napoca, Alba Iulia, Roşia Montană, Arad, Timişoara, Deva, Sibiu, Braşov, Ploieşti și va ajunge la București pe 6 martie.

Steagul va fi predat apoi premierului Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria.

Ultimele Stiri
abonare newsletter