Politică

Vicepreședinte ALDE, deputat Steluța Cătăniciu: „Raportul GRECO, un document rupt de realitatea din România”

Vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu a declarat că prin modul în care a fost redactat raportul GRECO se „aduce o gravă atingere suveranităţii României“.

“Pentru GRECO nu contează abuzurile comise de procurori, dosarele fabricate, încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor acestei țări, nu contează protocoalele care au cutremurat România și care nu se mai întâlnesc în nicio altă parte a Europei. Despre toate ilegalitățile întâmplate în ultimul timp nu am găsit un rând măcar, în raportul care este, din păcate, nu doar rupt de realitate, însă prin modul în care e redactat aduce o gravă atingere suveranității României. Raportul poate fi un prilej să tragem un semnal de alarmă: politicienii să nu mai folosească rapoarte precum cel al GRECO drept scuză pentru a gira statul paralel și acțiunile abuzive ale instituțiilor de forță împotriva drepturilor și libertăților cetățenilor. Conflictul intern și externalizarea acestuia sunt lucruri care nu fac decât să șubrezească poziția României pe plan extern”, susține Cătăniciu într-un comunicat de presă.

Deputatul ALDE mai spune că raportul GRECO a fost făcut peste noapte.


“Un raport GRECO nu cred că se poate face peste noapte, însă în cazul României, se pare ca da! Acesta este și motivul pentru care concluziile respectivului raport sunt rupte total, voit sau nu, de realitate. Se vorbește despre modificarea legilor justiției, pierzând din vedere, cei care au redactat raportul, precum și cei care îl promovează, că aceste modificări au trecut de controlul Curții Constituționale a României, că ele au fost puse în acord cu deciziile Curții. Prin intermediul acestui raport, GRECO cere României (probabil o greșeală de traducere) să renunțe la înființarea secției speciale pentru anchetarea magistraților, pierzând din vedere că tocmai judecătorii au fost cei care au solicitat înființarea acesteia, pentru a nu mai fi vânați pentru soluțiile pe care le dispun în dosare, întărindu-le astfel independența”, mai spune vicepreședintele ALDE.

Cătăniciu mai susține că “GRECO este critic față de modificările legislative care nici măcar nu au intrat în dezbatere, fapt care nu poate avea decât o singură concluzie extrem de îngrijorătoare:  raportul a fost întocmit doar pe baza speculațiilor alimentate în spațiul public de apărătorii sistemului și ai instituțiilor de forță”.


„Pentru GRECO nu contează Parlamentul României, nu contează Curtea Constituțională a României, nu contează Consiliul Superior al Magistraturii din România, nu contează Constituția României, părând că suntem judecați după practici care par a fi diferite doar pentru România, în materie de justiție. Propaganda din politica românească încearcă să își facă un titlu de glorie din raportul pe care GRECO l-a prezentat azi, cu privire la România. Așa cum ne-au obișnuit deja, aplaudacii sistemului, în frunte cu PNL și USR, se folosesc de orice ocazie pentru a apăra abuzurile petrecute în România ultimilor ani. Deși raportul face referire la date vechi, care nu mai au legătură cu realitatea, politicieni și diverse grupuri de apărători ai statului paralel au sărit ca arși, atacând din nou modificările legilor justiției și în mod halucinant, modificări care nu au avut loc niciodată”, a mai spus Cătăniciu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter