Politică

Începe noua sesiune parlamentară

A doua sesiune ordinară a Parlamentului începe luni, 3 septembrie, urmând să se încheie înainte de sfârşitul lunii decembrie. Pe masa de lucru a aleşilor se vor afla proiecte controversate printre care şi iniţiativa “Fără penali în funcţii publice”.

Deputaţii şi senatorii se întorc la muncă. Pe agenda de lucru a acestora se află o serie de proiecte importante. Unul dintre acestea este legea pensiilor.

Parlamentul va trebui să reexamineze şi legea offshore, după ce preşedintele Iohannis a refuzat să o promulge şi a retrimis-o forului legislativ, potrivit ziare.com.

Klaus Iohannis a mai cerut "în mod expres" Parlamentului că atunci când va fi reluată sesiunea de toamnă să revizuiască toate cele trei legi ale justiţiei, astfel încât "să fie redus la minim impactul asupra sistemului judiciar".

În lunile septembrie-octombrie sunt aşteptate decizii importante ale Curţii Constituţionale cu privire la codurile penale, dar şi puncte de vedere exprimate de Comisia de la Veneţia sau GRECO, Parlamentul putând fi chiar obligat să facă anumite modificări la proiectele deja adoptate.


Un alt proiect controversat -“Fără penali în funcţii publice”- va ajunge în această toamnă în Parlament.

După etapa validării, listele de semnături strânse vor trebui depuse în Parlament până pe 21 septembrie. Apoi, aleşii vor vota un proiect de lege pentru organizarea unui referendum de amendare a Constituției. Aceştia nu au însă un deadline pentru a pune pe ordinea de zi un asemenea punct, astfel că l-ar putea amâna la nesfârşit.   


Rămâne astfel de văzut dacă iniţiativa se va şi concretiza, pentru că singurele partide care au anunţat că susţin demersul USR sunt PNL şi PMP.  Pe de altă parte, preşedintele USR, Dan Barna, declara recent că este "îmbucurător" că mai mulţi membri şi susţinători ai PSD se numără printre cei un milion de români care au semnat iniţiativa cetăţenească "Fără Penali în funcţii publice".

La rândul său, deputatul Emanuel Ungureanu susţinea zilele trecute că majoritatea PSD-ALDE nu va putea să nu ţină cont de voinţa unui milion de oameni, câţi au semnat această iniţiativă la nivel naţional.