Politică

USR Cluj depune astăzi a doua tranşă de semnături strânse în cadrul campaniei “Fără penali în funcţii publice”

Astăzi vor fi depuse, la Primăria Cluj-Napoca, spre validare, dosarele conținând 3.625 de semnături de susținere a inițiativei cetățenești „Fără penali în funcții publice”, adunate de la cetățenii municipiului, anunţă reprezentanţii USR Cluj.

 „Depunem a doua tranşă de semnături din municipiul Cluj-Napoca, peste 3.600 de semnături strânse în ultima perioadă din luna august, ultimele două săptămâni din august. Urmează validarea de către primărie.

La nivelul judeţului s-au strâns 78.000, iar la nivelul municipiului -aproximativ 37.000”, a declarat Radu Boloveschi, preşedinte USR Cluj-Napoca.


„M-am implicat în această iniţiativă pentru că, în opinia mea, serveşte unei cauze nobile şi este important să ne aducem aminte de valorile care clădesc această societate, la baza căreia stă democraţia. Cred că e foarte important ca mai ales acum, când avem probeleme mari în lupta anticorupţie, să ne implicăm cât mai mulţi cetăţeni şi să ştim că politica nu o fac doar partidele ci şi cetăţenii”, a spus, de asemenea, Raluca Radu, coordonator voluntari Cluj-Napoca.

Săptămâna trecută, USR Cluj a depus peste 33.000 de semnături adunate din municipiu pentru campania “Fără penali în funcţii publice”.


După această etapă, listele vor trebui depuse în Parlament până pe 21 septembrie. Apoi, parlamentarii vor vota un proiect de lege pentru organizarea unui referendum de amendare a Constituției. Aleşii nu au însă un deadline pentru a pune pe ordinea de zi un asemenea punct, astfel că l-ar putea amâna la nesfârşit.   

Vă reamintim, Clujul este pe un loc fruntaș în rândul județelor care au strâns cele mai multe semnături, anunţau în urmă cu câteva zile, iniţiatorii. La nivelul judeţului, s-au strâns peste 50.000 de semnături.


 “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării" , spune textul care urmează a fi introdus în Constituția României conform propunerii.

abonare newsletter