Politică

Liderul PSD Cluj Horia Nasra, despre convocarea unui CExN al partidului: “Este util”

Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a anunţat, sâmbătă, la finalul unei şedinţe cu liderii organizaţiilor PSD din Transilvania, că filialele din Ardeal îi solicită preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea, convocarea unei şedinţe a CExN pentru „a clarifica eventualele nemulţumiri” din partid. Liderul PSD Cluj Horia Nasra, care a participat la întâlnirea social democraţilor, explică de ce consideră că este utilă o astfel de şedinţă.

Potrivit lui Nasra, social democraţii promovează moderaţia, respectul reciproc şi echilibrul.

„Am participat şi eu la această întâlnire, al cărei mesaj s-a referit la unitatea partidului şi la continuara programului de guvernare. Mă bucur că suntem continuatorii unei tradiţii social democrate în partid de păstrare a unui limbaj decent, a unui respect reciproc între colegi şi a unui comportament de bun simţ, atât în interiorul partidului, cât şi în exteriorul partidului. (...) Cred că este util (n.red CExN-ul). Reuniunea despre care vorbim a fost o reuniune de bun simţ, iar eu îi apreciez pe solegii mei pentru faptul că sunt decenţi în comunicare, pentru că promovează respectul reciproc, moderaţia, echilibrul. De altfel, respectul reciproc, moderaţia, decenţa, toate acestea sunt caracteristice tradiţiei social- democrate din Ardeal, reprezentată de Iosif Jumanca şi Ionuţ Fluieraş”, a declarat pentru Monitorul de Cluj Horia Nasra. 


Vă reamintim, vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat sâmbătă că  organizaţiile judeţene PSD din Ardeal susţin „fără rezerve” Guvernul.

„Susţinem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE şi aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile şi disensiunile publice între membrii PSD cu funcţii de conducere de la Bucureşti trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării şi pentru a ne putea ţine de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem preşedintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei şedinţe (sau a câte şedinţe este nevoie) a Comitetului Executiv Naţional pentru a clarifica eventualele nemulţumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să îşi exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulţumirile în cadrul şedinţelor statutare ale partidului şi nu în mass media", a precizat Zetea.


Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat vineri că este nevoie de organizarea ”rapidă” a unei şedinţe CExN , săptămâna viitoare, pentru a se stabili prin vot dacă partidul „este pe ideea dnei Firea sau nu”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter