Politică
A început Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD. Cum va vota Clujul?
Conducerea lărgită a PSD a început discuţiile la Parlament, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional, pe marginea scrisorii anti-Dragnea, la şedinţă fiind prezent şi premierul Viorica Dăncilă.
Un număr de 20 filiale judeţene PSD îl susţin la şefia partidului pe Liviu Dragnea, în timp ce 13 organizaţii solicită schimbarea acestuia din funcţie, opţiunea a 15 filiale fiind incertă înainte de şedinţa CExN de vineri în care se va discuta scrisoarea pe tema schimbării liderului social-democrat.
Înaintea şedinţei CExN au avut loc două întâlniri separate ale liderilor PSD care sunt pro şi contra Dragnea. Liderii PSD care îl susţin în continuare la şefia partidului pe Liviu Dragnea s-au reunit în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, în timp ce liderii PSD care cer demisia lui Dragnea au avut o discuţie în biroul senatorial al lui Adrian Ţuţuianu.
La şedinţa CExN participă şi premierul Viorica Dăncilă, care a participat anterior la discuţiile din biroul lui Liviu Dragnea. Dăncilă nu a vrut să spună cum se poziţionează faţă de scrisoarea anti-Dragnea.
Întrebat înaintea începerii şedinţei CExN al PSD dacă va propune excluderea iniţiatorilor scrisorii, liderul PSD, Liviu Dragnea, a replicat tranşant: „Categoric nu”.
Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, unul din contestatarii lui Dragnea, a declarat, înainte de şedinţă, că probabil se va cere excluderea sa din partid şi este de părere că Liviu Dragnea va încerca şi îndepărtarea a doi miniştri incomozi, Paul Stănescu şi Tudorel Toader.
Vicepreşedintele PSD pe regiunea de Nord-Vest, Doina Pană, a declarat vineri, înaintea şedinţei CExN, că 18 din 22 de voturi aferente zonei Transilvaniei vor merge către Liviu Dragnea în şedinţa conducerii PSD.
Conducerea lărgită a PSD dezbate „Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat”.
Documentul propune 19 măsuri, printre care demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, precum şi asigurarea interimatului conducerii partidului de către premierul Viorica Dăncilă până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
Declaraţia este semnată de un „Comitet de iniţiativă” format din Paul Stănescu, vicepreşedinte al PSD, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD şi primar general al Capitalei şi Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinte al PSD şi vicepreşedinte al Senatului.
În sprijinul actualului șef al PSD sunt Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Cluj, Arad, Alba, Sibiu, Brașov, Gorj, Vâlcea, Dolj, Teleorman, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Galați, Harghita și Covasna.
Totuşi, la Cluj situaţia nu este foarte clară, pentru că deşi PSD Cluj a anunţat miercuri seară că a decis susţinerea lui Dragnea, pe lista lărgită a semnatarilor scrisorii anti-Dragnea, dată publicităţii de hotnews.ro, ar fi şi liderul PSD Cluj Horia Nasra.
De asemenea, Nasra a participat şi la întrunirea social democraţilor din Transilvania de săptămâna trecută, la care s-a solicitat convocarea unei şedinţe a CExN „pentru a clarifica eventualele nemulţumiri”. „Este util un CExN al partidului”, a spus atunci liderul PSD Cluj.
Vă reamintim, Biroul Permanent Județean al PSD Cluj a luat miercuri seara mai multe decizii în unanimitate.
Acestea sunt, potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD Cluj:
1. Susţinerea necondiţionată a Guvernului PSD+ALDE şi a programului de guvernare.
2. Solicită membrilor CEX soliţionarea divergenţelor în interiorul partidului şi rezolvarea tuturor problemelor în cadru statutar.
3. Preşedintele Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze.