Politică

Câmpia Turzii se uită cu jind la “Patrulaterul Vestului”. Va fi acceptat oraşul în noua alianţă?

Câmpia Turzii visează să stea alături de orașele Cluj-Napoca, Oradea, Arad și Timișoara care, recent, şi-au unit forțele în ”Patrulaterala Vestului”, pentru a pune la cale proiecte ce pot obține finanțări europene.

“Unul dintre cele mai inovatoare demersuri administrative din România ultimilor ani a fost cel întreprins de către municipiile Cluj Napoca, Oradea, Timișoara și Arad. Ca urmare a acestui demers unic în istoria României, administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii, oraș emergent, care în doar doi ani a solicitat finanțări în valoare de peste 30 de milioane de euro, din fonduri europene, și-a propus aderarea la Patrulaterala Vestului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Câmpia Turzii.

Astfel, primarul municipiului, Dorin Nicolae Lojigan, a formulat adrese către primarii celor patru municipii constituente, prin intermediul cărora și-a manifestat intenția ca Patrulaterala Vestului să fie extinsă către Câmpia Turzii.


“Municipiul nostru dispune de o serie de avantaje unice, în contextul dezvoltării economico-administrative, în regiunea de Vest a Transilvaniei, fiind atât un nod rutier, cât și unul feroviar. De asemenea, tradiția forței de muncă din Câmpia Turzii, face din orașul nostru un partener viabil, pe proiecte de dezvoltare a infrastructurii, indiferent de natura acesteia. Avantajele menționate anterior au fost demonstrate atât de investitorii importanți care și-au stabilit puncte de lucru în orașul nostru, cât și de sutele de cetățeni ai municipiului nostru care susțin activitățile industriale ale investitorilor din diversele parcuri industriale clujene. Dacă solicitarea municipiului Câmpia Turzii va fi acceptată de către omologii din Cluj Napoca, Timișoara, Arad și Oradea, orașul nostru va primi acces la proiecte de infrastructură mare, căi ferate, drumuri rapide, dar și alte proiecte de dezvoltare, care-i va conferi capacitatea unei dezvoltări rapide, peste trendul orașelor de talia municipiului nostru”, spune primarul Dorin Lojigan.

abonare newsletter