Politică
Inedit. Clujul celor doi subprefecți: unul numit de Guvern, altul repus în funcție de instanță
În Cluj se înregistrează o situație inedită, județul având doi subprefecți, după ce fostul subprefect Gyorke Zoltan a fost eliberat din funcție, dar a obținut în instanță suspendarea deciziei Guvernului și s-a reîntors la serviciu, iar între timp a fost numit un alt subprefect, Alin Danci.
Subprefectul Gyorke Zoltan a declarat, joi, că nu știe ce atribuții are al doilea subprefect, numit de Guvern după eliberarea sa din funcție.
"Am fost eliberat din funcția de subprefect al județului Cluj în 12 februarie și am cerut Tribunalului Cluj suspendarea HG, contestând legalitatea hotărârii și invocând existența unui risc iminent pentru sistemul public, pentru Instituția Prefectului și în ceea ce privește persoana mea. Eliberarea mea din funcție s-a făcut prin aplicarea mobilității în funcția de inspector guvernamental. Tribunalul Cluj a admis cererea mea și a suspendat HG privind eliberarea din funcție, decizia fiind executorie, astfel că am revenit la Prefectura Cluj pe funcția de subprefect. Este o situație inedită, deoarece, între timp, Guvernul a numit un alt subprefect, Alin Danci, dar nu am cunoștință despre atribuțiile pe care le exercită”, a spus Gyorke.
Acesta a precizat că la revenirea în funcția de subprefect, a primit drept birou o sală de ședință a Prefecturii, fără secretară, pe ușa căruia scrie „Subprefect” pe o foaie de hârtie scoasă la imprimantă, în condițiile în care biroul unde își desfășurase anterior activitatea este ocupat de subprefectul numit în locul său.
„Este o obligație a mea de a semna acte și a exercita atribuțiile prevăzute în fișa postului semnată de ministrul de Interne la data eliberării din funcție, fără alte modificări. Miercuri am comunicat oficial prefectului județului Cluj minuta ședinței Tribunalului cerând reintegrarea mea în funcția de subprefect deținută anterior. Până acum nu am primit niciun răspuns. De asemenea, am informat și Guvernul și pe ministrul de Interne cu privire la situația inedită de la Prefectura Cluj, urmând ca Guvernul să ia o decizie privind funcționarea, pe viitor, a Prefecturii Cluj cu doi subprefecți, sau cu unul singur, după revocarea lui Alin Danci”, a explicat Gyorke Zoltan.
Gyorke Zoltan a absolvit în 2008 programul de formare specializată pentru înalți funcționari publici și a participat la concursul organizat pentru ocuparea postului vacant de subprefect al județului Cluj, astfel că a fost numit în funcție.
Ulterior, în 2009, Guvernul Boc a aplicat mobilitatea în cazul său și a fost numit ca inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului până în 2013, când funcțiile de inspectori guvernamentali au fost desființate de Guvernul Ponta, urmând ca titularii să primească funcții publice corespunzătoare.
Gyorke Zoltan a acționat Guvernul în judecată, cerând să fie numit ca subprefect de Cluj, post vacant, și a câștigat, astfel că din iulie 2015 a activat în funcție până în februarie 2019.
Celălalt subprefect, numit de Guvern și instalat în 8 martie, Alin Danci, ocupă biroul în care și-a desfășurat activitatea Gyorke Zoltan.
"Am fost numit prin HG în funcția de subprefect al județului Cluj, iar în 8 martie am fost instalat în funcție și am depus jurământul. Eu îmi exercit atribuțiile de subprefect. Referitor la suspendarea HG, care este executorie, conform Legii nr. 340 în cadrul Instituției Prefectului pot funcționa doi subprefecți, așa încât nu văd care ar fi problema. Eu semnez acte, îmi desfășor activitatea iar, conform legii, se vor împărți atribuțiile funcției celor doi subprefecți”, a afirmat Danci.
Prefectul Ioan Aurel Cherecheș a precizat că în cursul zilei de joi vor fi împărțite atribuțiile celor doi subprefecți.
"Este o situație prevăzută de lege, în Legea nr. 340/ 2004 este prevederea potrivit căreia fiecare județ poate avea doi subprefecți, iar Bucureștiul trei subprefecți. Mai sunt doi subprefecți în București și doi în județul Constanța, nu este o situație unică, aceasta urmând să fie reglementată”, a subliniat Cherecheș.