Politică
Oficial european: „Dacă nu votați voi pentru viitorul vostru, vor vota alții”
Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea a lansat, vineri, un apel la cetăţenii României să îşi exercite dreptul electoral în 26 mai și să voteze pentru viitorul Europei.
Oficial european: „Dacă nu votați voi pentru viitorul vostru, vor vota alții”„Mergeţi la vot! Dacă vă temeţi de viitor,[…] atunci asiguraţi-vă că aveţi un cuvânt de spus în viitorul dumneavoastră. Mergeţi la vot pentru că este un drept şi este păcat, iar dacă nu votaţi dumneavoastră pentru viitorul dumneavoastră, pentru viitoarea Europă, atunci vor vota alţii”, a transmis Angela Cristea.
Şefa Reprezentanţei CE în România a afirmat, după lansarea campaniei „What's up, EU?” că foarte multă lume este nemulţumită de ceea ce se întâmplă în jur, dar foarte puţini au şi soluţii: „Toată lumea poate să explice ce nu funcţionează şi de ce nu funcţionează, dar există un fel de lipsă de încredere şi în capacitatea de a găsi soluţii şi apare această idee: cineva, nu ştim cine, să facă ceva, nu ştim ce.”
„Un alt subiect foarte important şi probabil chiar mult mai aproape de cetăţeni este cel din domeniul economic, unde este clar că majoritatea de la guvernare a luat unele măsuri, unele clar în avantajul oamenilor, în sensul că au crescut salariile, pensiile, alocaţiile, pe de altă parte s-a continuat un proces legislativ nepredictibil, cu ordonanţe de urgenţă care au produs şocuri în economie, care au ajuns să afecteze toţi cetăţenii. Şi iarăşi creşte această senzaţie de nesiguranţă, oamenii ne-au spus că «a crescut salariul, dar am văzut că nu trăiesc mult mai bine»”, a afirmat Angela Cristea.