Politică

„Războiul” miniștrilor de Finanțe la Cluj-Napoca. Ioana Petrescu: „Trebuie să ne gândim la meseriile viitorului în era digitalizării!”

Fostul ministru de Finanțe Ioana Petrescu a vorbit, la Cluj-Napoca, despre importanța „educației viitorului”, adaptată la digitalizarea și cerințele secolului XXI.

„Ministra Harvard” a dezvăluit că, în cursul zilei de luni, Pro România a organizat primul forum economic, la care au participat peste 120 de afaceriști. Printre subiectele de discuție s-a numărat și reducerea TVA pentru produsele tradiționale și bio însă, deși este considerată o măsură benefică, cei din industria agroalimentară susțin că ar afecta un număr mult prea redus de producători și consumatori, mai mult de jumătate din aceste produse fiind de import. Măsura propusă de Ioana Petrescu este extinderea reducerii TVA pentru toate alimentele pentru sporirea efectelor și scăderea prețurilor.

Actualul vicepreședinte Pro România avertizează că, în cel mult cinci ani, deficitul forței de muncă va ajunge la aproape un milion de angajați, soluția propusă fiind îndrumarea absolvenților către zonele cu deficit pe piața muncii, dar și reducerea migrației, respectiv reducerea birocrației. De asemenea, Ioana Petrescu susține că mutarea contribuțiilor înapoi la angajator „ar crea și mai mult haos”, urgentând trecerea în Parlament a Ordonanței privind asigurările sociale – „șmecheria transferului contribuțiilor” –, pentru a asigura o certitudine angajatorilor.


Spital Regional și heliport pentru elicopterul SMURD

Coordonatorul Pro România Cluj, Aurelia Cristea susține că, în continuare, românii sunt „prea puțin informați” despre apartenența României la Uniunea Europeană și îndeamnă tinerii să meargă la vot. Aceasta susține că „nu s-a creat o alternativă serioasă pentru politica de centru-stânga”, astfel Pro România devine tot mai atractivă pentru tineri, care conștientizează că „politica nu este doar pentru dinozauri”.

Leonard Horvath, coordonatorul organizației din Cluj-Napoca a dezvăluit că organizațiile ALDE din Mociu și Huedin s-au alăturat proiectului Pro România. După UDMR și ALDE, Pro România este a treia formațiune politică care se declară „dezamăgită” de faptul că „niciun partid nu abordează teme europene” în campanie. Horvath a precizat că Spitalul Regional de Urgență, Centura Metropolitană, dar și un elicopter SMURD, cu heliport la Aeroport se află printre obiectivele organizației la Cluj.


Candidatul Pro România de Cluj, Sigina Luca a declarat că „o admiră” pe Ioana Petrescu, fiind atrasă de proiect datorită oamenilor tineri și competenți, cu „inițiative fresh”. „Mă simt utilă, vocea mea este auzită, există o cultură a dialogului”, a precizat aceasta motivul pentru care a ales Pro România.

„Trebuie să ne gândim la meseriile viitorului în această perioadă de digitalizare. Programa școlară trebuie să sufere modificări, să susținem «educația viitorului», adaptat cerințelor secolului XXI. Vom avea absolvenți care nu-și găsesc locul pe piața muncii pentru că nu sunt pregătiți adecvat, trebuie să ne asumăm, altfel vom face educație de dragul educației” – Ioana Petrescu, vicepreședinte Pro România


Vă reamintim că, în aceeași zi și de la aceeași oră, actualul ministru de Finanțe, Orlando Teodorovici a participat, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter