Politică

Lovitură de teatru. Horia Nasra și Cornel Itu s-au întors în PSD. Au stat o săptămână la Ponta

“Astăzi m-am întors acasă, în PSD Cluj”, spune deputatul Horia Nasra, care săptămâna trecută și-a anunțat plecarea la partidul lui Victor Ponta, Pro România.

“Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei”, a continuat Nasra.

Deputatul clujean susține că nu a semnat textul moțiunii și nu o va vota, “la fel și colegul meu, Cornel Itu”.


“Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală! Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI. Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD!”, mai spune Nasra.

Deputatul a vorbit și despre actuala conducere a PSD Cluj.


“Nefericita eroare, nominalizarea noii conduceri a PSD Cluj, poate fi îndreptată. Sunt convins că există sute de social-democrați cu vechime în organizație care pot reprezenta cu onoare clujenii și capitala Transilvaniei, nu un individ care jignește clujenii, românii, înjură jurnaliștii și amenință colegii și aleșii locali. Sper ca în viitor cele două partide de stânga, PSD și Pro România să gândească un proiect politic comun, pentru că ambele formațiuni împărtășesc valori social-democrate. Joi voi fi alături de colegii mei, deputații din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și îmi voi relua activitatea politică în Cluj având în vedere campania electorală”, a conchis Nasra.

Reamintim că la începutul lunii octombrie, deputatul Horia Nasra, fost preşedinte al PSD Cluj, a declarat că, împreună cu deputatul Cornel Itu, a demisionat din PSD şi s-a înscris în Pro România.


"Din păcate, în PSD valorile care stau la baza partidului şi tot ce înseamnă ideologie nu se mai respectă, conducerea este una mediocră şi aici mă refer la triumviratul falimentului din PSD. Eu sper ca PSD să nu aibă soarta PNŢCD şi sper pentru foştii mei colegi cât mai curând să scape de această conducere falimentară şi nefastă, cea mai slabă conducere a PSD. Am intrat într-o echipă tot de stânga, cu oameni valoroşi, cu un preşedinte harnic şi dornic să ia măsuri bune pentru români şi mă bucur că alături de mine sunt în continuare colegii din Cluj, din PSD, şi sunt convins că la un moment dat ne vom reîntâlni într-un proiect politic de stânga", spunea la acea dată Horia Nasra.

El a adăugat că în perioada următoare ar urma să plece din PSD Cluj "peste 1.000 de colegi".


Horia Nasra a fost schimbat, în urmă cu două săptămâni, de la conducerea PSD Cluj, iar în locul său a fost desemnat interimar Liviu Alexa.

În urmă cu câteva săptămâni, un alt fost preşedinte al PSD Cluj, Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi din CJ Cluj, a demisionat şi el din PSD şi s-a înscris în Pro România.


Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat alăturarea în echipa sa a mai multor membri ai PSD Cluj.

"Colegii noştri deputaţi Cornel Itu şi Horia Nasra (alături de senatorul Vasile Ilea, Remus Lăpuşan şi mulţi alţi primari şi consilieri social democraţi) au venit azi în Echipa ProRomânia - pentru ca este nevoie de un nou început, o nouă gândire de Stânga modernă, profesionistă şi responsabilă!", a scris Victor Ponta pe Facebook.

Ultimele Stiri
abonare newsletter