Politică

Rezultate parțiale prezidențiale 2019. Clasament total schimbat în diaspora

Biroul Electoral Central a prezentat rezultate oficiale parțiale ale primului tur al alegerilor prezidențiale. Pe primul loc, așa cum arătau și exit-pollurile și sondajele de opinie, se clasează detașat Klaus Iohannis. Miza o reprezintă numele competitorului său din turul al doilea, care este programat la 24 noiembrie.

Au sosit și primele rezultate parțiale din diaspora. După prelucrarea datelor din 51 de secții de vot din diaspora, ierharhia este cu totul alta: Klaus Iohannis este în cursă strânsă cu Dan Barna. Primul are 38,24 la sută din voturi, în timp ce al doilea are 38,12 la sută din sufragii. Viorica Dăncilă este pe locul al treilea, cu numai 5,37 la sută din voturi, iar Mircea Diaconu are 4,98 la sută, scrie digi24.ro.

ACTUALIZARE. Noi rezultate parțiale, după prelucrarea proceselor-verbale din 5.804 secții de vot din cele 18.268 din țară, arată aceeași ierarhie. Procentele Vioricăi Dăncilă scad ușor, față de primele rezultate, în timp ce ale lui Dan Barna urcă.


Primele rezultate oficiale parțiale arată că pe primul loc se clasează președintele în funcție, Klaus Iohannis cu 35,61 la sută din voturi, urmat de Viorica Dăncilă, cu 27,7 la sută, Dan Barna, cu 8,13 la sută și Mircea Diaconu, cu 7,48 la sută. Sunt rezultate obținute după prelucrarea proceselor-verbale primite de la 1.931 de secții de votare din totalul celor peste 18.000.

Exit-pollul CURS-Avangarde îl credita pe Klaus Iohannis 39,0 % din voturi, urmat de  Viorica Dăncilă cu 22,5% din voturi, Dan Barna cu 16,4% din voturi, Mircea Diaconu cu 7,9% din sufragii și Theodor Paleologu 6,1%.


Un alt exit-poll, realizat de IRES, prezenta cifre asemănătoare: Klaus Iohannis - 38,7%; Viorica Dăncilă - 22%; Dan Barna - 16,1%; Mircea Diaconu - 8,2%; Theodor Paleologu - 5,6%.

Ultimele Stiri
abonare newsletter