Politică
Emil Boc, cu Constituția în mână: „Autonomia Ținutului Secuiesc, un atac la statul unitar!”
Cu Constituția României în mână, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și-a exprimat punctul de vedere privind adoptarea tacită în Camera Deputaților a proiectului de lege ce propunea autonomie largă Ținutului Secuiesc.
Emil Boc, cu Constituția în mână: „Autonomia Ținutului Secuiesc, un atac la statul național unitar!”Din postura de lider al unei comunități în care armonia și respectul între etnii sunt, practic, literă de lege, Emil Boc a preferat să califice reacția deplasată a președintelui României, Klaus Iohannis, drept „o taxare politică” a proiectului de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc. Edilul susține însă că ceea ce s-a întâmplat în Parlamentul României contravine normelor statului de drept.
„Nu știu dacă a fost o întâmplare sau nu, dar toți cetățenii acestei țări știu acest act normativ pe care îl am și eu în față, Constituția României. Președintele României, practic, a taxat politic un act neconstituțional adoptat de o cameră a Parlamentului României, lucru inacceptabil într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, membru al NATO”, a explicat Emil Boc, la Realitatea PLUS.
Emil Boc: „Legislația europeană nu permite autonomie pe criterii etnice”
„Această Constituție (a României – n.r.), ca de altfel și legislația europeană, nu permit autonomia pe criterii etnice, un atac la adresa statului național unitar. Ce s-a întâmplat în Parlamentul României nu are nimic de a face cu statul de drept. A te face că plouă reprezintă o greșeală cel puțin la fel de mare cu cea pe care au făcut-o cei care au permis să se adopte în manieră tacită acel act în Camera Deputaților”, a mai punctat primarul.
„Trebuia taxat, explicat și ca acest lucru să nu se mai repete niciodată în statul român. De aici încolo, orice altă poveste, interpretări, că ce a greșit, cine a greșit... Să-și asume răspunderea cei care au greșit! Nu bunica mea sau bunica dumneavoastră este de vină că nu și-au făcut datoria cei din Camera Deputaților, să respingă acest proiect astfel încât acesta să nu mai fie aprobat”, a conchis Emil Boc.
CITEȘTE ȘI:
Iohannis: „PSD vrea să dea Ardealul ungurilor!”