Politică
Poftim, cultură! „SĂ NU BEȚI SPIRT!”, sfatul Ministerului Culturii pentru sindicaliști
Un sindicat în domeniul culturii susține că a primit răspunsuri jignitoare de la Ministerul Culturii atunci când au cerut sfaturi despre măsuri împotriva răspândirii noului coronavirus.
poftim-cultura-sa-nu-beti-spirt-sfatul-ministerului-culturii-pentru-un-grup-de-sindicalistiSindicatul Culturalia susține că a cerut informații conducerii Ministerului Culturii despre măsurile pentru protejarea angajaților la locul de muncă, dar au fost făcuți „penibili”. Ba mai mult, li s-a recomandat, voalat, să folosească spirtul primit pentru dezinfectare doar pentru uz extern. Mai pe românește... li s-a transmis să nu bea spirt!
Lider sindical: „A fost mai mult decât evident: aveți grijă să nu beți spirtul!”
„E bătaie de joc!”, a declarat, pentru Știrile Digi FM, Ana Marin, președintele Sindicatului Culturalia. Vorbim despre o informare oficială, transmisă sindicaliștilor de un director din Ministerul Culturii.
„Doamna directoare a înțeles să ne dea definiția spirtului. Când toată lumea se raportează la această isterie cu pandemia, salariații sunt speriați, nu cred că era momentul și cazul să se ajungă la un asemenea răspuns, cu atât mai mult cu cât noi am solicitat niște informații cu privire la măsurile luate de instituție. Nu vedem cu ce am deranjat de a apărut acest răspuns. La modul peiorativ a fost mai mult decât evident «Aveți grijă să nu beți spirtul!»”, a mai precizat liderul sindical.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu: „Nu tolerez astfel de atitudini!”
Sesizarea sindicatului se află pe masa comisiei de disciplină din Ministerul Culturii, care va lua o decizie în această cauză, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. El spune, însă, că nu tolerează astfel de atitudini.
„Nu susțin atitudinile ofensatoare, independent de relația dintre angajați. Am înțeles că acolo ar fi anumite înțelegeri mai vechi, dar trebuie separate clar lucrurile. Eu nu susțin astfel de atitudini, iar documentele oficiale prin care se face un schimb de informații instituțional nu trebuie să fie obiect de reglare a conturilor”, a subliniat Gheorghiu.