Politică

Eugen Tomac demisionează din funcția de președinte PMP. Cine îi va lua locul?

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a anunțat că demite din funcție, după rezultatul slab obținut la alegerile parlamentare.

 

 


Președintele PMP, Eugen Tomac, și-a depus demisia din funcția de președinte al partidului, asta după ce PMP nu a reușit să atingă pragul electoral și nu va intra în Parlament.

 


„Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor români care în condiții de criză de sănătate s-au prezentat la vot. Vreau să le mulțumesc din suflet celor care au votat pentru PMP, știm că pentru dumneavoastră a însemnat enorm acest gest pe care l-ați făcut. Considerăm că în democrație este absolut esențial să privim cu realism spre realitate. Am avut județe în care am obținut scoruri extraordinar de bune, în altele scoruri mai puțin bune. În mod clar am obținut un rezultat bun, în condițiile date. Ne-am fi dorit să fie mult mai mare.

Sigur că politica este un joc de echipă și trebuie să o privim cu maximă seriozitate. Din ultimele rezultate rezultă că avem un scor de 4.94 și pentru că PMP a avut membri în toate secțiile de vot din țară, iar acolo unde avem zero voturi sau avem colegi care nu se regăsesc, deși au votat cu PMP am formulat contestații, avem peste 1900 de contestații. În același timp suntem perfect conștienți de evoluția rezultatului. Nu punem sub semnul întrebării aceste alegeri, dar ne dorim ca toate aceste contestații să fie analizate cu maximă seriozitate”, a declarat Tomac.


Cine va fi președinte interimar PMP?

Tomac a declarat că deputatul Marius Pașcan va prelua funcția de președinte interimar al partidului, până la organizarea Congresului.

„Am avut o ședință lungă cu colegii din PMP și pentru că sunt conștient că ne doream cu toții un rezultat mai bun, am luat decizia de a-i anunța pe colegii mei că îmi asum acest rezultat. Prin urmare, pentru că-mi asum acest rezultat, mi-am depus demisia din funcția de președintele al PMP și colegul meu Marius Pașcan va prelua interimatul. În cel mai scurt timp vom organiza un Congres.”, a spus Eugen Tomac.


CITEȘTE ȘI

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Cum au votat clujenii? VEZI REZULTATELE pe localități

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter