Politică

Ce dorește Emil Boc pentru Cluj de la noul Guvern?

Care sunt proiectele pe care Emil Boc le va „împinge” la Guvern ca priorități pentru Cluj?

 

 


Primarul Emil Boc a declarat, pentru Monitorul de Cluj, că se va lupta pentru ca toate proiectele anunțate la nivel local până acum să fie sprijinite de la nivel național, de către viitorul Guvern și noul Parlament. 

 


Dintre acestea, amintim cele trei mari proiecte de infrastructură aflate în desfășurare la Cluj, respectiv metroul, trenul metropolitan și Centura Metropolitană. Acestora li se adaugă legarea Clujului la autostradă, dar și proiectele privind îmbunătățirea infrastructurii medicale: spitalul regional de la Florești, Spitalul Monobloc de Copii, Centrul Integrat de Transplant. 

De asemenea, sunt anunțate investiții importante în domeniile educației și cercetării. În ultima vizită efectuată la Cluj, fostul premier Ludovic Orban anunța înfiinţarea un institut de tehnologii inovative, care va beneficia din fonduri europene alocate prin proiectul „Europa Inteligentă”. De asemenea, anul acesta primarul Emil Boc a dezvăluit că municipalitatea caută locație pentru construirea unui campus universitar metropolitan cu dotări la standard european.


4 priorități pe care ar trebui să le aibă viitorului Guvern

În ceea ce privește prioritățile pe care viitorul Guvern ar trebui să le urmărească, edilul clujean a enumerat următoarele domenii: sănătatea, infrastructura, educația și digitalizarea, care sunt incluse în programul PNL de guvernare.

Primarul Emil Boc a confirmat pentru Monitorul de Cluj că a participat la şedinţă restrânsă a liderilor PNL convocată de președintele Klaus Iohannis, marţi seara, la Vila Lac 1. 


CITEȘTE ȘI

Câți candidați, tot atâtea promisiuni. Cu ce proiecte merg viitorii deputați și senatori de Cluj în Parlament?


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter