Politică
Vasile Dîncu, întâlnire cu militarii în rezervă
Problemele militarilor, pe masa MApN. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, întâlnire cu reprezentanții unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere.
Ministrul Vasile Dîncu, întânire cu reprezentanții personalului militar în rezervă și în retragere
Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit marți, 14 decembrie, la sediul MApN, cu reprezentanți ai conducerii unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere. La întâlnire au fost prezenți șefi ai unor structuri centrale ale MApN, cu responsabilități și atribuții în domeniul problematicilor propuse spre analiză.
„Am avut onoarea să mă întâlnesc cu reprezentanți ai conducerii unor structuri asociative ale personalului militar în rezervă și în retragere. I-am asigurat pe cei prezenți de tot respectul meu și le-am transmis că, deși mă aflu la începutul mandatului de ministru, problemele cu care se confruntă rezerva armatei îmi sunt cunoscute, din activitatea politică anterioară, în special cea de senator”, a declarat Vasile Dîncu.
„Îi asigur pe toți militarii de buna mea credință”
Ministrul le-a dat asigurări militarilor că, în mandatul său, calitatea vieții militarilor și a familiilor acestora sunt principii de bază, și că, alături de echipa de conducere a Ministerului, va căuta soluții la problemele cu care aeștia se confruntă.
„Am reafirmat faptul că unul dintre principiile de bază ale mandatului pe care mi l-am asumat la conducerea Ministerului Apărării Naționale este legat de calitatea vieții militarilor și a familiilor acestora, atât a celor în activitate, cât și a celor aflați în rezervă sau în retragere. Îi asigur pe toți militarii activi, în rezervă ori în retragere, dar și pe toți angajații din structurile armatei, de buna mea credință și de faptul că, alături de echipa de conducere a Ministerului, vom căuta soluții pragmatice și realiste pentru problemele pe care aceștia le au”, a mai arătat Dîncu.
În cadrul întâlniri, au fost trecute în revistă principalele subiecte aflate în sfera preocupărilor structurilor asociative ale militarilor în rezervă și în retragere, fiind analizate o serie de soluții posibile față de problemele ridicate.
Aceste soluții, de natură legislativă și procedurală, urmează să fie detaliate în perioada următoare, printr-un proces de consultare și colaborare între structurile de specialitate ale MApN și cele ale militarilor rezerviști, care se va desfășura într-un cadru instituțional.
S-a ridicat și problema actualizării soldei de grad
Generalul de brigadă (r) Nicolae Gropan, președintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari, prezent la discuții, a precizat că au fost prezentate cererile Ligii către noul ministru și i s-a înmânat personal documentul atașat. Cererile au fost reamintite celor care l-au însoțit pe ministrul Dîncu.
Generalul Gropan a ridicat problema și respingerii de MApN a aproape toate amendamentele discutate în comisiile din Camera Deputaților pe PLx 199/2020 și a mai precizat că „reprezentanții ministerului au dat din umeri și nu au răspuns la întrebarea mea referitoare la actualizarea soldei de grad, deși legea obligă acest lucru”.
Președintele Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor Militari și-a arătat un optimism moderat și speranță că aceste lucruri se vor îndrepta.
CITEȘTE ȘI: