Politică

Maia Sandu, discurs în plenul PE: „Integrarea europeană este, înainte de toate, un proiect de reformare internă a țării”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat miercuri eurodeputaților cu privire la războiul din Ucraina și consecințele acestuia.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și Oliver Varhelyi, Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate. Foto: Facebook/ Maia Sandu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și Oliver Varhelyi, Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate. Foto: Facebook/ Maia Sandu

 

 


Maia Sandu a discutat miercuri și cu cu Oliver Varhelyi, Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate, despre efectele războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova și despre eforturile țării sale de a sprijini refugiații ucraineni, scrie Presshub.

 


„Am discutat (…) și despre reformele interne pe care dorim să le accelerăm pentru a ne consolida statul, în pofida situației incerte din regiune. I-am exprimat recunoștința Comisarului Varhelyi pentru ajutorul european oferit Republicii Moldova pentru a depăși consecințele economice și sociale ale războiului, dar și pentru sprijinul constant pentru agenda de reforme și continuarea parcursului nostru european. Pentru Moldova integrarea europeană este, înainte de toate, un proiect de reformare internă a țării, iar sprijinul UE în acest proces este foarte important”, a spus Maia Sandu, potrivit publicației citate.

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

În contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, Republica Moldova a depus o cerere oficială de aderare la UE la începutul lunii martie 2022. Parlamentul European a solicitat, de asemenea, acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE, într-o rezoluție adoptată la 5 mai.


Siegfried Mureșan: „Este obligația noastră să oferim perspectivă europeană Republicii Moldova ”

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova a declarat, la dezbaterea din plen despre Raportul Parlamentului European privind Republica Moldova:

„Președinta Republicii Moldova ne-a spus astăzi foarte clar că cetățenii Republicii Moldova doresc aderarea la Uniunea Europeană. Doresc să trăiască în siguranță, stabilitate, cu perspectivă de prosperitate, la fel ca cetățenii statelor noastre.


Răspunsul nostru, dacă cetățenii Republicii Moldova doresc să ni se alăture, trebuie să fie unul singur «da, Republica Moldova are perspectivă europeană. Republica Moldova poate deveni stat membru al Uniunii Europene. Haideți să lucrăm împreună pentru a îndeplini acest lucru.»

Am văzut cu toții în ultimele luni cum cetățenii Republicii Moldova au primit refugiați din Ucraina în deplin spirit european. Și-au deschis casele pentru cetățenii din Ucraina care aveau nevoie de ajutor. Au oferit hrană, au oferit adăpost și siguranță cetățenilor din Ucraina.


Exact așa cum cetățenii moldoveni și-au deschis casele pentru cetățenii ucraineni, la fel trebuie și noi, Uniunea Europeană, să deschidem ușa pentru apropierea Republicii Moldova și mai mult de Uniunea Europeană și perspectivă ca Republica Moldova să adere la UE.

Reforme îndeplinite în mod ambițios de guvernul pro-european de la Chișinău sunt incluse și detaliate în raportul colegului nostru Dragoș Tudorache.

Știm că mai este mult de făcut până la momentul aderării, dar mesajul nostru important trebuie să fie «da, ne apucăm de lucru».

Exact așa cum Finlanda și Suedia doresc să adere la NATO și voi fi acceptate amândouă în NATO, exact așa, dacă Ucraina și Republica Moldova doresc să adere la Uniunea Europeană, este obligația noastră să le oferim această perspectivă”, se arată într-un comunicat citat de Săptămâna Online.

CITEȘTE ȘI:

Cum luptă Bulgaria cu criza? Elimină TVA pentru pâine și majorează pensiile cu 20%

UE mobilizează 300 de miliarde de euro pentru a renunța la petrolul şi gazul din Rusia. Investiții și în energia verde

Ultimele Stiri
abonare newsletter