Inspectorii Gărzii de Mediu spun că în acest an s-ar putea rezolva o parte din problemele legate de managementul deşeurilor periculoase şi nepericuloase.
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Cluj atrag atenţia că în judeţ nu există un sistem de colectare a deşeurilor periculoase şi nepericuloase de la populaţie, astfel că cei care vor să scape de medicamentele expirate sau uleiul vegetal uzat nu au la dispoziţie nici un tomberon special.
„Nu există un sistem de colectare a deşeurilor periculoase de la populaţie, de exemplu medicamente expirate, ulei uzat vegetal, lacuri, vopsele, solvenţi”, declară reprezentanţii Biroului de Presă al Comisariatului. De asemenea, potrivit acestora, colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice nu funcţionează la un nivel corespunzător.
Senatorul clujean PDL Mihail Hărdău a negat că va candida la şefia Biroului Permanent al PDL. Declaraţiile lui Hărdău vin, după cum precizează chiar el, în urma speculaţiilor apărute în presă şi ca urmare a alegerilor desfăşurate vineri, 14 ianuarie, în urma cărora a fost desemnată noua echipă de conducere a Organizaţiei de Tineret a PD-L Cluj.
Inspectorii Serviciului Inspecţie Comercială din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară a Primăriei Cluj-Napoca au efectuat ieri o acţiune de verificare a spaţiilor comerciale în care se practică vînzări cu soldare. Principalul aspect vizat a fost respectarea de către agenţii economici a perioadei prevăzută în lege pentru soldări, respectiv 15 ianuarie – 15 aprilie inclusiv.
Cei care vor să-l cunoască îl pot “vizita” pe site-ul eckstein.ro.
Candidatul clujean la preşedinţia UDMR Eckstein Kovacs Peter (foto) a anunţat ieri, la Cluj, că şi-a lansat campania electorală şi pe internet
“Este gata site-ul, el oferă legături către conturile mele de Facebook şi Twitter. Voi expune acolo ce am de spus”, a explicat consilierul prezidenţial pe probleme ale minorităţilor.
Dezbaterile privind Alianţa dintre ACD PNL-PC şi PSD sînt în toi. Politicienii clujeni s-au întîlnit în cursul săptămînii trecute să analizeze variantele unei colaborări între cele trei partide.
O decizie oficială va fi luată la nivel naţional, după ce variantele vor fi foarte bine “rumegate” şi în cadrul organizaţiilor judeţene. Crin Antonescu a fost mandatat de Biroul Permanent al PNL să continue negocierile privind alianţa.
Preşedintele PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat zilele trecute că organizaţia pe care o reprezintă va susţine ca la localele din 2012, PSD, PNL şi PC să meargă singure. El a explicat că listele comune ar fi o variantă pentru alegerile parlamentare.
„Paveliştii” şi ţărăniştii lui Sîrbu vor reconciliere. Vor reuşi clujenii să refacă PNŢCD?
Pe principiul “de la noi a început dezbinarea, cu noi se va începe reunificarea”, ţărăniştii clujeni au decis să facă pace.
Declaraţia de la Cluj-Napoca, semnată, la sfîrşitul anului trecut, de preşedinţii ambelor facţiuni ale partidului va fi întărită acum de alegerile la municipiu. Conferinţa locală de alegeri a Biroului Municipal Cluj-Napoca va avea loc sîmbătă, iar cele două facţiuni au decis să aibă o singură moţiune şi, deci, un singur candidat.
Liderii celor două aripi au declarat, încă de la sfîrşitul anului trecut că reconcilierea trebuie să se extindă la nivelul întregii ţări.
Consiliul Judeţean a publicat, pe site-ul propriu, proiectul de buget pentru anul 2011.
Bugetul judeţului Cluj pe anul în curs se ridică la 613,4 milioane de lei, cu 141,6 milioane de lei mai ridicat faţă de bugetul iniţial pe anul 2010.
În acest an, bugetul de funcţionare al Consiliului Judeţean ajunge la 408,5 milioane de lei. Bugetul local al Consiliului Judeţean în 2011 a fost calculat la 434,2 milioane de lei. Cea mai mare sumă de bani, 106,5 milioane de lei, va fi alocată înspre partea de asigurări şi asistenţă socială. Anul trecut, la acest capitol a fost prevăzută suma de 113,3 milioane de lei.
Spitalele din judeţul Cluj vor primi de la Ministerul Sănătăţii bani pentru reparaţii capitale, modernizare şi extinderea construcţiilor existente, dar deocamdată nu se cunoaşte suma exactă care va fi alocată.
Şi autorităţile locale în subordinea cărora se află spitalele vor fi obligate să plătească o parte din valoarea lucrărilor de reparaţii capitale sau a lucrărilor de modernizare şi extindere a construcţiilor existente.