Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, și liderul formațiunii Pro România, Victor Ponta, ajung joi la Cluj-Napoca. Pentru ambii este a doua vizită pe care o fac în oraşul de pe Someş în decurs de câteva săptămâni.
Consiliul Județean Cluj cere înlocuirea Ministerului Sănătății ca autoritate eligibilă pentru depunerea proiectului Spitalului Regional de Urgență cu județul Cluj pentru atragerea banilor europeni.
Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, consideră că, după refuzul lui Klaus Iohannis de a numi miniştri la Transporturi şi Dezvoltare Regională, la Cotroceni nu mai este un preşedinte, ci un Agamiţă Dandanache "care încurcă Constituţia României cu o scrisoare pierdută".
Fostul preşedinte Ion Iliescu a transmis duminică un nou mesaj puterii, precizând că „noua generaţie de politicieni din România trebuie să dovedească responsabilitate şi angajament în slujirea interesului public şi a binelui comun“.
Proiectele pentru cele trei spitale regionale nu au fost trimise la Comisia Europeană (CE), a susţinut, vineri seara, comisarul european pe Politici Regionale, Corina Creţu.
Discursul ținut în limba română de către președintele Consiliului European a impresionat întreaga opinie publică. Un clujean format la Universitatea "Babeș-Bolyai" a fost însă cel care i-a întins o mână de ajutor polonezului Donald Tusk.