Sănătate
În ultimii doi ani nu s-a cumpărat nicio ambulanță. Parcul auto al serviciului de urgență Cluj a beneficiat de noi investiții în 2019
În ultimii doi ani de pandemie 2020-2021 nu s-a achiziţionat nicio ambulanţă, a recunoscut, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Parcul auto al serviciului de urgență Cluj a primit ultimele ambulanțe în 2019.
În anii de pandemie serviciul de urgența nu a beneficiat de noi ambulanțe/ Foto: Municipiul Cluj-Napoca Facebook.com
Serviciile publice de ambulanță se confruntă cu multiple probleme, în condițiile în care în anii pandemici parcul auto din sectorul de urgență nu a mai fost reînnoit. În acest context, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România au fost invitaţi marţi la discuţii cu ministrul Sănătăţii, pentru soluţionarea dificultăților cu care se confruntă serviciile publice de ambulanţă şi personalul.
Ministrul Sănătății consideră că așteptările ambulanțierilor sunt îndreptățite, pentru că în ultimii ani nu au fost achiziționate ambulanțe noi, achiziții ce intră în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență, coordonat de secretarul de stat Raed Arafat.
„La nivel naţional a existat un acord-cadru care ar fi trebuit să se desfăşoare în intervalul 2018 - 2022, care prevedea achiziţia a maxim 4.000 de ambulanţe. Din păcate, acest acord-cadru nu s-a finalizat nici măcar acum, în 2022, cu achiziţia unor ambulanţe medicalizate pentru serviciile din toată ţara.
În cursul anilor 2020- 2021 nu s-a achiziţionat nicio ambulanţă, iar acum, în 2022, am înţeles că procedura de achiziţie publică nu se mai poate încheia datorită modificărilor de preţ sau altor motive pe care eu nu le cunosc, pentru că de această achiziţie s-a ocupat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă", a declarat Alexandru Rafila, la Ministerul Sănătăţii, potrivit agerpres.ro
Parcul auto al serviciului de urgență Cluj a primit ultimele ambulanțe în 2019.
La final de 2018, regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare) a primit ambulanţe noi, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020.
Un număr de 1.300 au fost livrate la nivel naţional, în urma unei investiţii de peste 550 milioane lei.
În decembrie 2018, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Cluj a primit 12 ambulanțe noi, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au ajuns 3 ambulanțe SMURD tip B2 pentru echipajele de prim-ajutor.
La începutul lui 2019, Primăria municipiului Cluj-Napoca achiziţiona o „Ambulanță de tip C - terapie intensivă mobilă”, de ultimă generație, dotată cu echipamente de cel mai înalt standard.
Tot în 2019, Guvernul României urma să repartizeze Clujului încă 34 de ambulanţe.
„Clujul avea nevoie de aceste ambulanţe noi şi este important ca în următorii ani, etapizat, să fie reînnoit tot parcul auto.
Cu siguranţă că toate municipiile din Cluj vor primi ambulanţe noi, inclusiv oraşul Huedin.
Sănătatea trebuie să rămână o prioritate pentru clujeni şi fiecare modernizare şi îmbunătăţire a echipamentelor de profil trebuie susţinută", declara în februaire 2019 fostul preşedinte PSD Cluj, Horia Nasra.
Din păcate, potrivit reprezentanților ministerului Sănătății, în anii de pandemie 2020-2021 serviciul de urgență din România nu a mai beneficiat de noi investiții în parcul auto, chiar dacă ambulanțierii au fost nevoiți să facă față unui număr crescut de intervenții cauzat de pandemia de coronavirus.
CITEȘTE ȘI: