Sănătate
Servicii mai bune pentru nou-născuți la ATI, SCJU Cluj, cu bani din PNRR. Aici sunt tratați anual 2400 de bebeluși
Bebeșulii cu complicații la naștere vor putea beneficia de servicii medicale mai bune în cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.
Aparatură medicală/Foto: SCJU Cluj
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj beneficiază de un nou proiect aprobat, cu finanțare prin PNRR, în domeniul terapiei intensive a nou-născuților.
Ministerul Sănătății a aprobat un nou proiect de finanțare depus de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, care vizează dotarea compartimentelor ATI nou-născuți cu echipamente medicale de ultimă generație, îmbunătățirea programelor de screening pentru nou-născuți și realizarea unui Centru regional de formare a personalului de specialitate.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, din nou pe lista proiectelor selectate cu finanțare prin PNRR
Finanțarea proiectului se va realiza prin Planul Național de Redresare și Reziliență, având un buget total de 14.204.066,77 lei (fără TVA). Este cel de-al cincilea proiect de finanțare accesat de spital în ultimii doi ani și al treilea proiect prin PNRR.
„Este un proiect foarte important deoarece se adresează unui domeniu prioritar, respectiv terapia intensivă a nou-născuților. Ne propunem îmbunătățirea accesului la tratament al nou-născuților cu afecțiuni critice și îmbunătățirea programului de screening, prin dotarea infrastructurii existente cu aparatură medicală de ultimă generație. Anual, un număr de aproximativ 30 de medici rezidenți se formează în cadrul compartimentelor ATI nou-născuți.
Realizarea unui Centru regional de formare în acest domeniu reprezintă un alt obiectiv al acestui proiect. Din păcate, în țara noastră rata mortalității infantile și rata de prematuritate se situează cu mult peste media europeană. Investițiile în compartimentele de terapie intensivă nou-născuți pot contribui decisiv la reducerea acestor indicatori negativi, dar cel mai important, se pot salva vieți”, a declarat managerul SCJU Cluj, prof.dr. Claudia Gherman.
Cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție se vor demara achiziții de aparatură și investiții la cele două compartimente ATI care funcționează în cadrul Secțiilor Clinice Neonatologie I și II.
Anual, cele două compartimente de specialitate tratează un număr de aproximativ 2400 de nou-născuți care prezintă diferite complicații la naștere, provenind din județul Cluj și județele limitrofe. Gradul de ocupare a paturilor de terapie intensivă-nou născuți este de aproximativ 120%.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: