Sănătate
Cum să-ți protejezi ochii dacă lucrezi în fața unui monitor? Sfaturi de la specialiștii clujeni
Dacă lucrăm în fiecare zi în fața unor monitoare, automat ochii noștri au mult de suferit. Specialiștii clujeni în sănătate publică ne explică ce trebuie să facem pentru a evita problemele de vedere, din cauza modul de lucru.
Ochii noștri sunt grav afectați dacă lucrăm în fața unui calculator și nu luăm măsuri de prevenție / Foto: pixabay.com
La nivel global, cel puțin 2,2 miliarde de oameni au o deficiență de vedere cu scăderea acuității vizuale la apropiere sau la distanță, iar în cel puțin jumătate dintre aceste cazuri, deficiența vederii ar fi putut fi prevenită sau nu a fost încă tratată, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Cluj.
Principalele cauze ale deficienței vederii și orbirii în toată lumea sunt viciile de refracție, cataractă și retinopatia diabetică.
„Se estimează că la nivel global doar 36% dintre persoanele cu deficiență de vedere din cauza viciilor de refracție și doar 17% dintre persoanele cu deficiență de vedere din cauza cataractei au primit acces la o intervenție adecvată. Pierderea vederii poate afecta oameni de toate vârstele; cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu tulburări de vedere și orbire au peste 50 de ani”, transmit specialiștii DSP Cluj.
Ochii noștri, afectați grav de monitoare
Utilizarea pe scară largă a computerelor/monitoarelor la locul de muncă, dar și acasă, aduce o serie de probleme de vedere și un disconfort ocular pentru persoanele care le folosesc.
Privitul într-un ecran digital diferă de cititul unei pagini tipărite, prin luminozitatea ecranului, unghiul de vedere, distanța textului față de ochi, obligând ochiul să se adapteze și să facă un efort suplimentar.
CITEȘTE ȘI:
Creștere alarmantă a cazurilor de diabet. „Numărul pacienților a crescut cu o treime”. Serviciile medicale de prevenție sunt gratuite
Specialiștii de la DSP Cluj spun că persoanele care petrec mai mult de două ore în fiecare zi în fața unui ecran sunt la risc să dezvolte simptome oculare încadrate în sindromul vederii computerizate (oboseală a ochilor).
Acest sindrom include o gamă largă de simptome nespecifice (astenopie), care includ oboseală oculară, ochi uscat, durere în ochi și în jurul ochilor, vedere încețoșată, dureri de cap și chiar diplopie (vedere dublă).
Cum prevenim problemele de vedere?
„Pentru a preveni sindromul vederii computerizate se pot lua măsuri preventive precum organizarea ergonomică a mediului de lucru (stabilirea distanțelor de lucru optime și a posturii adecvate pentru vizualizarea pe ecran, controlul luminozității și strălucirii ecranului dispozitivului) și corectarea corespunzătoare a problemelor minore de vedere.
Întreruperea privitului la ecran pentru 20 de secunde la fiecare 20 de minute poate contribui, de asemenea, la reducerea disconfortului ocular.
CITEȘTE ȘI:
Începe campania de vaccinare antigripală, în Cluj. Cine are gratuitate la vaccin și care sunt pașii de urmat pentru pacienții din grupele de risc?
Problemele de vedere pot afecta performanța la locul de muncă și este nevoie de eforturi comune ale angajaților și angajatorilor pentru a le preveni”, a transmis DSP Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: