Sănătate

La mai bine de opt ani de la tragedia de la Colectiv, în România a fost înființat Registrul Național Unic al Pacienților Arși

La o distanță de mai bine de opt ani de zile de la tragedia de la Colectiv, în România a fost creat Registrul Marilor Arși, un instrument digital ce va cuprinde toate datele referitoare la pacienții cu arsuri grave, copii sau adulți.

A fost înființat Registrul Pacienților Arși/Foto: Ministerul Sănătății-România Facebook.com A fost înființat Registrul Pacienților Arși/Foto: Ministerul Sănătății-România Facebook.com

 

 


Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, care va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a fost creat la Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București. 

Un pas în față, dar fără un spital pentru marii arși

În Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi vor fi înregistraţi pacienţii cu arsuri grave, astfel încât medicii de specialitate să aibă acces la dosarul şi istoricul acestora.


În continuare, însă, este nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru implementarea Registrului Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, iar la nivel national locurile pentru tratarea persoanelor arse sunt insuficiente. 

„Se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regional. Ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele în componenţa sa”, a declarat dr. Dan Mircea Enescu, reprezentantul Clinicii de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, potrivit Agerpres.ro


La mai bine de opt ani de la tragedia de la Colectiv, România nu dispune de un centru functional dedicat marilor arși. 

Astfel, în august anul trecut, România a fost din nou prinsă nepregătită după explozia urmată de un incendiu la stația GPL de la Crevedia, tragedie soldată cu zeci de răniți. 


Situația a rămas neschimbată, astfel că în decembrie 2023, în urma incendiului devastator de la pensiunea Ferma Dacilor, soldat cu șapte morți și mai multe persoane rănite. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Un Spital de Mari Arși ar putea fi înființat la Cluj. Alin Tișe: „E o idee. Poate după ce se dă în funcțiune Spitalul Regional”

Comemorări la opt ani de la incendiul de la Colectiv

Ultimele Stiri
abonare newsletter