Sănătate

Specialiști de top la ediția a 14-a a Cursului de laparoscopie și urologie robotică avansată (P)

În perioada 13-15 iunie 2024, Spitalul Medicover Cluj organizează, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca ”Iuliu Hațieganu” Cursul de laparoscopie și urologie robotică avansată.

Foto: Dr. Bogdan Petruț, medic primar Urologie Foto: Dr. Bogdan Petruț, medic primar Urologie

 

Evenimentul se află la a 14-a ediție și reprezintă un punct de reper pentru specialiștii în domeniu. În data de 14 și 15 Iunie, în cadrul Spitalului Medicover Cluj vor fi desfășurate intervenții chirurgicale complexe prin abord chirurgical robotic, transmise în direct din blocul operator. La eveniment participă experți cu reputație internațională. 


Cursul de laparoscopie și urologie robotică avansată este organizat în acest și în acest an în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. 

Evenimentul se desfășoară timp de trei zile și reunește cele mai avansate și moderne tehnici, tehnologii și practici din domeniul chirurgiei laparoscopice și robotice, alături de sute de specialiști din domeniu. 


Este al 14-lea an în care organizăm acest curs. Practic, ne punem la dispoziție cunoștințele și expertiza pentru noile generații, în ideea de a implementa noile tehnici de urologie și onco-urologie”, menționează Conf. Dr. Bogdan Petruț, medic primar Urologie, cu supraspecializare în chirurgie robotică. 

Ediția din acest an este centrată pe 3 domenii importante din urologia actuală:


  • tratamentul adenomului de prostată prin tehnica laser HOLEP
  • chirurgia robotică uro-oncologică
  • chirurgia laparoscopia uro-oncologică. 

Ziua de 13 Iunie este dedicată sesiunii de practică, iar activitățile se desfășoară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. În această zi, au avut loc antrenamente de tehnică chirurgicală din cadrul laboratorului de Studii in vivo situat în cadrul universității.

Foto eveniment Robotica Urologie 

n zilele de 14 și 15 Iunie vor avea loc sesiuni de prezentări și cazuri de live surgery, ce vor fi transmise în direct, din blocul operator al Spitalului Medicover Cluj. Prezentările și cazurile live sunt focusate pe Chirurgia Robotică la consola Da Vinci Xi, precum și tehnica Laser HoLep.


”Aceste tehnici le-am învățat de la profesioniști europeni cu o experiență uriașă în spate, unii dintre ei fiind chiar pionierii acestor metode, precum  profesorul Jens Rassweiler. Fiecare dintre discipolii dânsului a primit recomandarea de a organiza aceste cursuri în clinicile în care activează, inclusiv aici în cadrul Spitalului Medicover Cluj. Am luat acest îndemn în serios și, cu ocazia acestei ediții, profesorul Rasswiler este invitatul de onoare al cursului, împreună cu alți urologi cu reputație internațională și experiență de vârf.”, completează Conf. Dr. Bogdan Petruț, medic primar Urologie.

Experți urologi cu reputație internațională, prezenți la eveniment


A 14-a ediție a Cursului de laparoscopie și urologie robotică avansată ce se desfășoară în Cluj-Napoca reunește experți din toată lumea, cu o experiență profesională de vârf. Dintre aceștia, enumerăm pe:

  • Dr. Martin Kanne (Germania),
  • Prof. Dr. Thomas Bschleipfer (Germania),
  • Prof. Dr. Francesco Greco (Italia),
  • Prof. Dr. Giorgio Bozzini (Italia), 
  • Prof. Dr. Fabrizio Dal Moro (Italia), 
  • Prof. Dr. Giacomo Novarra (Italia), 
  • Prof. Dr. Prasanna Sooriakumaran (UK). 

Participarea specialiștilor cu expertiză internațională la eveniment asigură schimbul de experiență între specialiști și contribuie la îmbogățirea cunoștințelor și competențelor profesionale ale tuturor participanților. Acești experți aduc perspective noi și inovatoare, bazate pe practici și cercetări recente din diverse colțuri ale lumii, facilitând astfel un mediu de învățare dinamic.

Prin prezentările și atelierele susținute de acești specialiști, participanții au oportunitatea de a se familiariza cu cele mai recente tehnici, tehnologii și abordări în domeniul chirurgical. De asemenea, discuțiile și dezbaterile care au loc în cadrul evenimentului stimulează schimbul de idei și bune practici, favorizând dezvoltarea unor soluții inovatoare la provocările comune.

Foto eveniment Robotica Urologie 

 

Foto eveniment Robotica Urologie 

 

Despre Medicover Romania 

Din 1995, Medicover Romania a devenit unul dintre cei mai importanti furnizori de pe piata serviciilor de sanatate private, cu o retea de 41 de clinici in Bucuresti si in tara si 5 spitale generaliste: in Bucuresti, Cluj-Napoca, Oradea si Craiova, 28 de cabinete on-site si peste 250 de unitati medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai inalte standarde medicale si deservesc o gama larga de specialitati medicale si chirurgicale.

Medicover Romania face parte din Medicover, companie internationala de servicii medicale si de diagnostic, infiintata in 1995. Medicover opereaza o retea extinsa de clinici, spitale, facilitati de ingrijire specializata si laboratoare. Pietele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, Romania si India. In 2022, Medicover a inregistrat venituri totale de 1.510 milioane de euro, avand peste 44.000 de angajati. Pentru mai multe informatii, vizitati: www.medicover.com.

CITEȘTE ȘI:

Cea mai complexă intervenție chirurgicală intraabdominală efectuată prin abord minim invaziv robotic, în premieră la Spitalul Medicover Cluj (P)

PREMIERĂ ÎN TRANSILVANIA: Eventrație abdominală operată robotic prin abord eTEP, la Spitalul Medicover Cluj (P)

Ultimele Stiri
abonare newsletter