Sănătate
SURPRIZĂ: Care este grupa de vârstă care ajunge cel mai des la medic? Nu e cea la care vă așteptați.
Contrar așteptărilor, nu vârstnicii sunt cei care merg cel mai des la medic, ci persoanele între 55 și 64 de ani, arată un nou studiu al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Conform unui nou studiu CDC, persoanele cu vârste între 55-64 ani merg cel mai des la medic în SUA (418 vizite la 1.000 de persoane), în principal din cauza diabetului. Foto: depositphotos.com
Datele publicate de CDC arată că americanii din această grupă de vârstă au înregistrat 418 vizite la medic la fiecare 1.000 de persoane în 2022.
În schimb, adulții tineri (18-44 ani) au avut doar 325 de vizite, iar cei peste 65 de ani - 315 vizite.
Nu bătrânii, ci persoanele de 55-64 ani merg cel mai des la medic
În total, americanii au avut aproape 90 de milioane de vizite medicale în 2022, o creștere semnificativă față de anul anterior când s-au înregistrat 82,3 milioane de consultații.
Două din trei vizite au fost cauzate de probleme de sănătate, în special boli digestive și diabet. De altfel, explicația pentru numărul mare de vizite la grupa de vârstă 55-64 ani este tocmai faptul că majoritatea cazurilor noi de diabet sunt diagnosticate la această vârstă.
CITEȘTE ȘI:
Iei o pastilă și slăbești ca după 10 kilometri de alergare. Efect de maraton, direct la farmacie.
Alte descoperiri importante ale studiului:
Femeile merg la medic de aproape două ori mai des decât bărbații: 445 vizite la 1.000 de femei, față de 249 vizite la 1.000 de bărbați
Persoanele necăsătorite (48% din vizite) ajung mai des la medic decât cele căsătorite (38%)
Problemele de sănătate mintală scad odată cu vârsta: de la 24,5% din vizitele tinerilor, la doar 15,3% la cei peste 65 de ani
În schimb, bolile de inimă cresc dramatic cu vârsta: de la 6,5% din vizitele tinerilor, la 32,7% la vârstnici.
Cercetătorii au descoperit care este grupa de vârstă cu cele mai multe vizite medicale
Specialiștii sunt îngrijorați că numărul persoanelor cu diabet va crește dramatic în următoarele decenii. Se estimează că până în 2050, ponderea diabeticilor în populație va ajunge la 26,8%, față de 16,3% în prezent, din cauza stilului de viață sedentar și a alimentației nesănătoase.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: