Sănătate

Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile

Pierderile de memorie asociate vârstei a treia ar putea fi reversibile, afirmă oamenii de ştiinţă de la Universitatea New York. Ei au reuşit să îmbunătăţească memoria unor şoareci în vârstă, prin controlarea activităţii unei gene. Rezultatul experimentului a fost publicat, înte-un articol, în revista de specialitate Science Translational Medicine.

Studiul cercetătorilor americani a adus dovada care atestă faptul că pierderile de memorie asociate vârstei înaintate şi cele asociate maladiei Alzheimer au două cauze distincte, scrie lefigaro.fr.

În timp ce demenţa rezultă dintr-o distrugere a celulelor nervoase într-o zonă localizată a creierului (cortex entorinal), pierderile de memorie asociate procesului de îmbătrânire reprezintă o consecinţă a declinului unei proteine din regiunea hippocampusului - zona cerebrală asociată cu memoria.


Această descoperire implică faptul că pierderile de memorie asociate vârstei ar fi reversibile, chiar dacă este prematur să se vorbească despre un medicament împotriva pierderilor de memorie.

În acest studiu, coordonat de medicul Eric Kandel, laureat al premiului Nobel pentru medicină pe anul 2000, cercetătorii de la Universitatea New York au analizat mai întâi, post-mortem, creierele a opt persoane decedate între vârstele de 33 şi 88 ani. Analizele efectuate pe ţesuturi cerebrale au permis izolarea unei proteine a cărei sinteză scade considerabil odată cu înaintarea în vârstă.


Cercetătorii americani au încercat apoi să confirme rolul acestei proteine, denumită "RbAp48", pe şoareci. Pentru acest lucru, ei au creat şoareci modificaţi genetic pentru ca gena care controlează sinteza de RbAp48 să nu se manifeste. Aceşti şoareci, deşi tineri, aveau o memorie la fel de slabă ca aceea a rozătoarelor cu vârste de patru ori mai mari. Alţi şoareci au fost modificaţi în sens invers, pentru a produce acea proteină în doze importante.

"Aceste experimente arată că modificând exprimarea genei, este posibil să se restaureze performanţele de memorie la şoarecii bătrâni (…). Problema constă în complexitatea mecanismelor moleculare ale memoriei şi a nivelurilor de deficienţă, care pot să varieze de la un individ la altul ", a explicat profesorul Serge Laroche, directorul Centrului de ştiinţe neuronale din cadrul Universităţii Paris-Sud.

Ultimele Stiri
abonare newsletter