Sănătate

Beţivii sărăcesc spitalele: 25 milioane euro pe an costă tratarea bolilor cauzate de alcool

În luna septembrie, 147 de pacienţi au ajuns la Clinica de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj şi alţi 128 în alte secţii ca urmare a afecţiunilor cauzate de consumul de alcool.

sursa foto:  www.advhealth.com sursa foto: www.advhealth.com

Tratamentul unui pacient cu boli cauzate de consumul de alcool depăşeşte suma pe care o alocă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) spitalelor pentru fiecare pacient tratat. Astfel, fiecare spital primeşte 1.444 lei pentru fiecare caz tratat, indiferent de afecţiunea acestuia, în timp ce costul mediu pentru un pacient cu boli asociate alcoolului este de peste 1.530 lei. Aceste date au fost date publicităţii de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS) care a realizat primul studiu privind impactul economic al consumului dăunător de alcool asupra sistemului de sănătate din România. Conform acestui studiu, anul trecut, CNAS a rambursat aproximativ 25 milioane euro spitalelor din ţară pentru cazurile internate datorită problemelor de sănătate cauzate de consumul dăunător de alcool. “Suma se bazează pe tarife rambursate şi nu pe costuri reale. Ea reprezintă doar o mică parte din costurile reale atribuibile consumului de alcool, cu toate acestea povara economică asupra sistemului de sănătate este impresionantă”, au declarat realizatorii studiului. 
Multiple categorii de costuri considerate relevante pentru costul total nu au putut fi identificate: costuri ale asistentei primare şi ambulatorii, costuri ale asistentei de urgenţă, costuri aferente concediilor medicale sau costurile induse de accidente rutiere care au avut drept cauză consumul de alcool.

 Peste 572.000 de pacienţi bolnavi din cauza alcoolului, în spitale

Cei mai mulţi consumatori de alcool ajung în spital cu boli ale sistemului hepatobiliar şi pancreasului şi boli şi tulburări ale aparatului digestiv. Studiul realizat de ARPS arată că anul trecut au fost înregistrate în spitalele din ţară 69.904 cazuri externate asociate consumului de alcool (1.6% din totalul spitalizărilor) și 572.549 zile de spitalizare aferente acestor cazuri în anul 2012. Aproape jumătate dintre cazurile spitalizate (46.3%) au prezentat complicații, 73% au fost cazuri de boli și tulburări ale sistemului hepatobiliar și ale pancreasului, iar 22% au fost tulburări mentale organice induse de consumul de alcool/droguri.


La nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, în luna septembrie, 147 de persoane au fost externate din Clinica de Psihiatrie după ce au ajuns la spital ca urmare a afecţiunilor cauzate de consumul de alcool. În celelalte secţii ale Spitalului Judeţean Cluj, au ajuns 128 de persoane cu afecţiuni provocate de alcool.

Alcoolul are consecinţe grave asupra vieţii personale şi familiei

Specialiştii clujeni afirmă că consumul de alcool este o tulburare mintală şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni mintale din Europa. “Deși alcoolismul este perceput de societate ca un viciu, cercetările moderne au evidențiat că dependența de alcool este o afecțiune cerebrală, o tulburare mintală și de comportament recunoscută medical și una dintre cele mai frecvente afecțiuni mintale în Europa. Dependența de alcool prezintă o probabilitate crescută de evoluție progresivă, tulburările asociate consumului de alcool fiind printre primele 10 boli cu impact major la nivel mondial, având consecințe grave asupra vieții persoanei dependente de alcool și a familiei sale”, explică prof. dr. Doina Cosman, din cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca.


Românii, mai băutori decât restul europenilor

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii referitor la România relevă un consum mediu de alcool înregistrat de 13.3 litri/locuitor/an, la care se adaugă 3 litri consum neînregistrat. România se situează deasupra consumului mediu al UE care este de 12.2 litri/locuitor/an. În ţara noastră, berea este băutura cea mai consumată, la fel ca şi în restul UE. Numai în ţările din sudul Europei vinul rămâne băutura consumată cel mai frecvent, deși consumul de vin a scăzut și el accentuat în această regiune.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter