Sănătate

“Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?” Poţi afla, gratuit, la Spitalul de Pneumoftiziologie

Medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca vor face, în perioada 5 – 30 noiembrie, spirometrii gratuite, un test simplu prin care oricine poate afla dacă suferă de o boală respiratorie şi care este vârsta plămânilor săi.

Acţiunea are loc în cadrul campaniei “Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?”, ediţia a V-a, derulată sub egida Societăţii Române de Pneumologie. “Este o campanie de screening organizată cu ocazia Zilei Mondiale BPOC (20.11.2013). Se ştie că BPOC a devenit în ultimii ani o problemă majoră de sănătate publică în toată lumea. Spirometria reprezintă cea mai simplă metodă neinvazivă de depistare a bolii, la persoanele care prezintă factori de risc”, a declarat dr. Vasile Mureşan, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca.

Efectuarea spirometriilor se va face la laboratorul de Explorări Funcţionale din incinta Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Daniello” Cluj-Napoca, iar interpretarea lor ulterioară se va face de către medicii implicaţi în acest proiect.


Pentru evitarea aglomerării se va lucra numai în baza programarii telefonice prealabile la numărul de telefon 0264 – 597.453 int. 133.

Programul de efectuare a spirometriilor este următorul:


Luni – Marţi: între orele 8.00-10.00, respectiv 12.00-16.00

Miercuri – Joi – Vineri: între orele 8.00-10.00, respectiv 12.00-14.00

Ultimele Stiri
abonare newsletter